Tropar la Praznicul Înainteprăznuirii Botezului Domnului, glasul al 4-lea:
Găteşte-te Zabuloane, pune-te în rânduială Neftalime. Iordane, râule, opreşte-te şi săltând primeşte pe Stăpânul, Cel Ce vine să Se boteze. Bucură-te Adame, împreună cu strămoaşa; nu vă ascundeţi ca mai înainte în Rai. Că S-a arătat Cel Ce va văzut pe voi goi, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi Hristos S-a arătat, vrând să înnoiască toată făptura.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Să cântăm Domnului, Celui Ce a uscat cu Dumnezeiasca Sa Poruncă marea cea neumblată şi cu valuri ai povăţuit a trece pedestru prin ea pe poporul israelitean; căci cu slavă S-a preaslăvit.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Plecăciunea Cea Nespusă a Ziditorului, din Fecioară Strălucind mai înainte, lumea a luminat; şi iarăşi, Hristos Însuşi altă Taină acum săvârşind, vine la Iordan spre uimitoarea înnoire a oamenilor.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Înaintemergătorul, slujind unui lucru înfricoşător la Iordan, se aude acum Glasul Cuvântului, Care, prin Duhul, îmbogăţeşte cu Dumnezeirea pe Adam cel sărăcit; că Hristos vine să-l îmbogăţească prin Duhul, cu darul Botezului.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
La apa Iordanului venind astăzi Domnul, a strigat către Ioan: nu te teme a Mă boteza; că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Înfricoşatu-s-a de nespurcatul trup cel asemenea cu sufletul al tinerilor celor curaţi, focul cel necontenit hrănit cu multă materie şi s-a îndepărtat; iar văpaia cea pururi vie potolindu-se, tinerii cântare veşnică au cântat: pe Domnul lucrurile toate lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi, întru toţi vecii.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Pe voi, atunci vă voi cunoaşte vase alese ale Mele, când se va însemna întru voi pecetea darului Meu Strălucind Lumina Cea Întreită la Botez, a zis Hristos Cuvântul celor ce petrec în trândăvirea lenei; că prin Botez dăruiesc cale nouă de mântuire şi viaţă slobodă.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Împotriva rânduielii fireşti este ceea ce se săvârşeşte acum; că acela ce este mai mic este binecuvântat de Cel Ce este mai mare. Pentru aceasta m-am temut a mă atinge cu mâna de capul Tău, a strigat Înaintemergătorul Mântuitorului. Că nu este îngăduit să se apropie iarba de foc. Tu, mai degrabă, mă sfinţeşte pe mine, robul Tău.
Glasul al 2-lea. Irmosul: Poruncii tiranului...
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Scuturândsomnul lenei cel sufletesc, să strigăm cu privegherea inimii Celui Ce vine să curăţească sufletele în apă: binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Domnului.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Din destul să fie întru noi fapta sufletului cu înalta cugetare la cele Dumnezeieşti, ca după amândouă părţile arătându-ne luminaţi, să strigăm Celui ce curăţeşte toate: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Sporind talantul cu cuvântul lucrător, întru îndoită lucrare să-l aducem, credincioşii, cu credinţă, ca nişte robi, Stăpânului, Celui Ce vine să Se boteze, spre înnoirea sufletelor.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Poruncii tiranului cuvioşii trei tineri nesupunându-se şi fiind aruncaţi în cuptor, au mărturisit pe Dumnezeu, cântând: binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Domnului.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine; din care Te-ai Îmbrăcat cu Trup pătimitor, asemenea nouă, Ziditorul nostru şi Dezlegătorul greşelilor noastre. Pe Aceasta fericind-o, toate neamurile, pe Tine Te slăvim.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Lepădând toată întinăciunea cea din patimi, înţelepţeşte să primim, cu vrednicie, cunoaşterea Dumnezeiescului Botez. Că Ziditorul vine să dăruiască curăţire minunată, botezându-Se în râul Iordanului şi să arate tuturor schimbare nouă.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Căutând lui Hristos, Cel Ce S-a smerit de bunăvoie până a lua chip de rob, sub mâna Lui cea tare acum să ne smerim, cu duhul înălţându-ne, ca pe Acesta Ce vine să Se boteze, cu fapte bune să-L cinstim.
Irmos: Ceea ce în pântece ai încăput...
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Lepădând întinăciunea cea grea a păcatului, curaţi să ne arătăm Stăpânului, Cel Ce a curăţit pe toţi cu Dumnezeieştile râuri.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
De Hristos, Cel Ce vine să Se boteze în râul Iordanului, veniţi să ne apropiem, curăţindu-ne cu şuvoaiele lacrimilor.
Stih: Slavă Ţie, Doamne, Slavă Ţie!
Pe noi, cei ce am prăznuit cu magii şi cu păstorii Naşterea Ta, Mântuitorule, primeşte-ne acum să Te cinstim pe Tine, Cel Ce vii să Te botezi.
Irmosul:
Ceea ce în pântece ai încăput pe Dumnezeu Cel Neîncăput şi Bucurie lumii ai născut, pe tine te lăudăm, Preasfântă Fecioară.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Fluierele păstoreşti...
Dumnezeule Cel Nevăzut, Cuvinte Cel Necuprins, Care Te-ai născut din Tatăl mai presus de fire şi de cuvânt şi mai pe urmă Te-ai născut din Fecioară, neschimbând Ceea ce ai fost, mergi acum în şuvoaiele Iordanului să Te botezi cu Trupul; Cel Ce ai binevoit a mântui, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.
Categoria: Canoane
Cautare:
Canon de rugaciune la Praznicul Inaintepraznuirii Botezului Domnului (1)
Vizualizari: 300
Id: 28997
Imagine:
Share:
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Silvestru, Episcopul Romei
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Gordie
Canon de rugaciune catre Sfantul Proroc Maleahi
Canon de rugaciune la Sarbatoarea Soborului Sfintilor 70 de Apostoli
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Teoctist
Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
Canon de rugaciune catre puterile ceresti si catre toti sfintii
Canon de rugaciune la Praznicul Bunei Vestiri
Canon de rugaciune catre Sfintii Apostoli si Diaconi Prohor, Nicanor, Timon si Parmena, dintre cei saptezeci
Canon de rugaciune la Praznicul asezarii in racla a Cinstitului Brau al Maicii Domnului (1)
Canon de rugaciune catre Sfantul Ierarh Acachie, Episcopul Melitinei
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Isaachie Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Cuvios Maxim Marturisitorul
Canon de rugaciune catre Sfantul Mucenic Iustin Martirul si Filosoful, a altui Mucenic Iustin si a celor impreuna cu dansii
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.