www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Canon de rugaciune la Sarbatoarea asezarii moastelor Sfantului Mare Mucenic Gheorghe in Lida

Canon de rugaciune la Sarbatoarea asezarii moastelor Sfantului Mare Mucenic Gheorghe in Lida

Tropar la Sărbătoarea aşezării moaştelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida, glasul al 4-lea:

Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci apărător, neputincioşilor doctor, împăraţilor ajutător; purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Celui Ce a povăţuit...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lipsa şi neputinţa gândului meu, cu cinstită rugăciunea ta cea fierbinte prefă-o, sfinte, făcând-o puternică, pentru ca să laud preasfântă prăznuirea ta.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce este înălţat în amân­două bunătăţile, a faptei şi a cuvântului, nu poate să nu laude minunile tale, Sfinte Mucenice Gheorghe. Că eşti viteaz preaales şi ostaş nebiruit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Lupta ta cea cinstită nu poate fi cuprinsă cu nici un fel de laude, luptătorule. Căci mă întunec şi mă tem şi nu mă pricep şi mă sfiesc a mă atinge cât de puţin de faptele tale, purtătorule de lupte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născând pe Mântuitorul tuturor, Ceea ce eşti Bună, ai îndreptat căderea vieţii; că ai născut Viaţa care ne pricinuieşte nouă tuturor iertare păcatelor, cu rugăciunile tale.

Catavasie:

Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împăratesei Maice; şi mă voi arăta luminat praznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce întăreşte tunetul...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nesuferind a vedea focul înşelăciunii arzând în vâlvătăi, sfinte, ca râvnitorul Ilie înfruntând pe cel fărădelege, ziceai: nu este alt Dumnezeu în afară de Dumnezeul nostru.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Focul Cuvântului care a venit să arunce în lume toate, atingându-se de sufletul tău, fericite, nu te lăsa nicicum a răbda şi cu fierbinţeală strigai: Hristos este Întărirea mea.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătându-ţi feluri de chinuri tiranul, a socotit că va înfricoşa sufletul tău cel neînfricoşat, gânditorule de Dumnezeu; iar tu strigai cu tărie: Hristos este Întărirea mea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzându-te proorocul Munte Înalt, având vârful mai înalt decât toţi munţii, decât cetele îngereşti, zicea că Fecioara va naşte mai presus de fire.

Catavasie:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor măririi învrednicindu-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Dumnezeule, auzul Tău...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să dai tuturor celor ce te laudă, măritul şi cinstitul tău ajutor şi sprijinul, Preafericite Gheorghe, ca unul ce ai îndrăznit către Domnul.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având putere nebiruită, dăruită ţie de la Hristos Dumnezeu, risipeşte degrab năvălirea vrăjmaşilor, cu rugăciunile tale.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din toate părţile mă cuprinde noaptea supărărilor şi neîncetat mă împinge către prăpastia patimilor, Mucenice Gheorghe. Dar apucând înainte, miluieşte-mă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu ai avut în pântecele tău pe Cel Ce cuprinde toată lumea. Numai tu ai născut pe Cel Ce se înţelege cu necuprindere de minte, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Catavasie:

Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc, al Întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Răsări mie, Doamne...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruit-ai tabăra cea neîmblânzită a demonilor, mucenice, slujindu-te de arma Crucii, ca şi de o Dumnezeiască suliţă, cu care ai pătruns şi ai surpat la pământ pe mai marii oştilor cei întunecaţi.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu puterea Atotţiitorului întărindu-te, Sfinte Mare Mucenice Gheorghe şi cu purtarea de grijă, care ocârmuieşte toate povăţuindu-te, ai îndreptat luntrea sufletului, nebiruită de valuri, către Limanul Vieţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ce nădăjduieşti să mă strămuţi de la dragostea Hristosului meu cu măguliri? Ziceai făcătorului de rele, sfinte, ca şi cum ai fierbe o piatră, ca şi cum ai scrie pe apa mării şi ca şi cum ai săgeta cerul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Surpă pe ereticii cei mândri, care fără de milă năvălesc către poporul cel dreptcredincios, Ceea ce eşti fără de prihană. Că ai putere întocmai cu voinţa, ca o Maică a lui Dumnezeu.

Catavasie:

Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Viforul gândurilor...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul tău dându-l la chinuri, sufletul l-ai păzit fără de vătămare, de Dumnezeu fericite, ajutorul cel de sus avându-l pază purtătoare de grijă în războaie, Sfinte Mucenice Gheorghe.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Milostiv fă pe Stăpânul totdeauna cu rugăciunile tale, celor ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta şi păzeşte-i nevătămaţi de viforul vrăjmaşilor celor văzuţi şi celor nevăzuţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Minţile cele de sus s-au mirat văzând vitejia ta, în ce chip cu arme de aproape luptându-te, ai biruit pe vrăjmaşul cel fără de trup, pe cel ce odinioară a lovit pe începătorii neamului în Rai.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ţesut-ai haină mohorâtă Împăratului tuturor, cu Ţesătura Cea Negrăită, Preacurată, prin bunăvoirea Tatălui şi a Dumnezeiescului Duh, îmbrăcându-L cu Trupul tău în chip Neschimbat şi Neamestecat.

Catavasie:

Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

 

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Către ajutorul tău cel apărător şi cald alergând noi credincioşii, ne rugăm ca să ne izbăvim, nebiruite purtătorule de lupte. Ci, ca cel ce ai îndrăznire, izbăveşte-ne pe noi acum de toate primejdiile şi de chinuri, ca să strigăm: bucură-te, Sfinte Mucenice Gheorghe.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai izbăvit pe tineri...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai cele înţelegătoare, fericite şi veselindu-te numai de bunurile cele nădăjduite, cele de acum le-ai socotit ca un vis, strigând: Prealăudate Dumnezeul Părinţilor, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-ţi gândul stăpân patimilor, mărite, precum este Legea lui Dumnezeu cea prea bună la toată zidirea, ca cele mai bune să biruiască mişcările celor mai rele, cu harul cel Dumnezeiesc.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, cât este de fierbinte către Dumnezeu dragostea ta, preafericite! Cum ai socotit avuţia ca o ţărână, strigând: nu am socotit a fi toată lumea vrednică pe măsura dragostei Stăpânului tuturor, măcar de ar fi aur.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară, Maica lui Dumnezeu, sfărâmă semeţiile vrăjmaşilor şi sfaturile celor fără de credinţă supune-le celor binecredincioşi; iar fruntea celor dreptcredincioşi tu o înalţă cu laudele vitejiei.

Catavasie:

N-au slujit făpturii înţelepţii lui Dumnezeu, ci numai Făcătorului; şi groaza focului bărbăteşte călcând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pământul şi toate cele...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toiagul cuvintelor tale celor sfinţite ai înfrânt mulţimea demonilor şi ai izbăvit turma credincioşilor de stricăciunea lor, care cântau lui Hristos: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întinzându-ţi ochiul la cer, ţi-a răsărit ţie Lumina de dimineaţă, cum a făgăduit Dumnezeu; că încă rugându-te tu, a venit strigându-ţi: venitu-ţi-am ţie în ajutor, nu te teme, leapădă toată frica, îmbărbătează-te în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Năvălirea ta a arătat-o Hristos înfricoşătoare celor vicleni şi trufaşilor ostaşi, că uneltirile acestora le-ai sfărâmat ca pe o pânză de păieanjen, Sfinte Mucenice Gheorghe, strigând: pe Tine Te binecuvântez, Hristoase, în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pornirea cea nestatornică şi stricăciunea morţii le-a stricat naşterea ta, Curată şi a dat tuturor oamenilor viaţă, celor ce-L laudă pe El ca pe un Dumnezeu al tuturor şi Domn şi-L preaînalţă întru toţi vecii.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe Dânsul întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Naşterea ta nestricată...

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În muntele muceniciei te-ai suit şi cunună ai luat din mâna Domnului, purtătorule de lupte, că acesta este darul mucenicilor, pentru aceea toţi, după vrednicie, te mărim.

Stih: Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dezlegare de păcate dăruieşti şi bolile trupului le alungi departe, purtătorule de lupte şi cu totul mă faci deplin, pentru aceea, cu dragoste, îmbrăţişez chipul tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca unul ce te porţi în ceruri, luptătorule şi stai înaintea Scaunului Împăratului tuturor, trimite către mine Raza cea de Lumină, care risipeşte norul păcatelor, cel ce cu dragoste am alcătuit ţie cântare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fiul Cel întocmai la Chip, Care S-a născut mai înainte de veci din Tatăl Cel Nenăscut şi iarăşi în vremile cele mai de pe urmă, prin Duhul Sfânt venind din Fecioară, sărăcindu-Se El cu trupul, a îndumnezeit ceea ce este omenesc.

Catavasie:

Tot neamul pământesc să salte, cu Duhul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să cânte: Bucură-te, Preafericită, Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...

Fiind întrarmat cu semnul Crucii, cu acela ai surpat bărbăteşte toată puterea tiranilor, ca un luptător pentru credinţă şi cununile biruinţei ai luat de la Dumnezeu. Iar acum prin cinstitele moaştele tale vindeci, de trei ori fericite, toate patimile sufletelor şi ale trupurilor, tuturor celor ce aleargă la tine cu credinţă şi cu dragoste, pururea pomenite luptătorule Mucenice Gheorghe; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi...

Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie, Stăpână, ca văduva doi bani, pentru toate harurile tale. Că tu te-ai arătat Acoperământ şi Ajutor, scoţându-mă întotdeauna din încercări şi din necazuri. Pentru aceea, ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie izbăvindu-mă de cei ce mă necăjesc, strig către tine din inimă: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi, rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu să mi se dea iertare de greşeli, că pe tine te am Nădejde eu, nevrednicul robul tău.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Canon de rugaciune la Sarbatoarea asezarii moastelor Sfantului Mare Mucenic Gheorghe in Lida

Vizualizari: 1186

Id: 26063

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.