Canon de rugaciune la Sfantul Ioan Botezatorul

facere a monahului Ioan, cel supranumit Mavropous, care recent a fost arhiepiscop al Evhaitelor, al cărui nume este pus în acrostih la fiecare cântare a noua
(Din codicele Lavreotikou I 77)

Glasul 1

Canonul 1 al cărui acrostih este acesta

Întâia cântare aduc Înainte mergătorului, a lui Ioan

Cântarea 1

Irmosul:

Înainte Mergătorule, nu te scârbi de mine, cel ce te laud pe tine cu limbă întinată de lut și spurcată de buze mincinoase.

Noianul milei inundându-l cu râurile pocăinței, cu repejunile râului Iordan scufundă păcatele mele, înțeleptule Botezător, și cu ploile lacrimilor, adapă cugetul meu.

Tu, ca un luceafăr de dimineață, ai răsărit din pântece sterp, binevestind limpede pe Soarele Dreptății, Cel ce se înălța din nor feciorelnic.

Slavă...

Acum luminează cu lumina pocăinței sufletul meu înnegrit de revărsările păcatelor mele întunecate, tu fiind sfeșnicul prealuminos al Soarelui slavei Care a strălucit din pântece mai înainte de luceafăr.

Și acum...

Iarăși să lăudăm muntele cel umbrit al lui Dumnezeu, cerul cel înalt și larg, iatacul de nuntă cel însuflețit, Raiul cel înfloritor și pururea înverzit, pe Fecioara, ca Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 3-a

Irmosul:

Arătându-te din pustie ca un râu al lui Dumnezeu, plin fiind de undele vii ale Duhului, la izvoarele apelor ai adăpat, cu șuvoaiele dulci ale cuvintelor tale, mintea cea secetoasă a evreilor, ca pe un alt pământ fără de apă.

Ca prieten adevărat al lui Hristos, primește lauda cea după putere, căci după vrednicie nimeni dintre toți nu poate a te lăuda, Înainte Mergătorule, cela ce ești Proroc al Celui Preaînalt și mai mult decât orice proroc, cel mai mare între cei născuți din femeie.

Adună-mă și pe mine în jitnițele cele cerești ca pe un grâu copt, curat și neîntinat, vânturând cu vânturătoarea și cu vântul harului tău, adunăturile învinuirilor mele și curăță pleava sufletului meu.

Slavă...

Nematerialnic ai trăit, ca un adevărat înger pământesc, și deși erai în trup materialnic, fericite, totuși ai cunoscut lupta lui neîmpăcată și neostoită cu sufletul, pentru aceea omoară cugetul vrăjmaș și uneltitor al trupului.

Și acum...

Toată frumoasă între femei te numește pe tine mireasa din Cântarea cântărilor, Stăpână, minunată între tinere și Mireasă nenuntită între fecioare, căci nu este cântar care să poată cântări pe potrivă frumusețea ta multă și harul.

Sedealna. Glasul 1

Mormântul Tău Mântuitorule...

Am fost prădat căzând între tâlharii-gânduri, rănit fiind la minte și la suflet prin păcate și zac fără de vindecare, Iisuse multmilostive, dar revarsă cu rugăciunile Înainte Mergătorului Tău mila Ta și vindecă rănile cele cumplite ale sufletului meu.

Slavă..., Și acum...

Ridică-i pe toți cei ce au nădejdile la tine, Fecioară, din nenorociri cumplite, din primejdii și necazuri, Nenuntită Curată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, singura mântuire și acoperământ al credincioșilor și mântuiește sufletele noastre cu dumnezeieștile tale rugăciuni.

Cântarea a 4-a

Irmosul:

Ești singura boabă coaptă în strugurele timpuriu pe care l-a adus via cea amară a iudeilor, ca spicul pe miriște, ca un bob în spicul de grâu, singurul copt, fericite.

Arătând Gavriil părintelui tău că mare aveai să fii înaintea Domnului, a zis: vin și sicheră nu va bea, încă și din pântecele maicii lui se va umple de Duhul cel Sfânt, Sfinte Înainte Mergătorule.

Dezlegat-ai, Prorocule, sterpiciunea maicii oarecând și muțenia părintelui tău în bună grăire ai schimbat-o, pentru aceea și pe mine cel ce sunt gângav la vorbă prin înăbușeala patimilor, curățește-mă prin nepătimire și arată-mă deslușit cu graiul.

Slavă...

Un cârd de cuvinte nu poate, Înainte Mergătorule, a cânta glasul Cuvântului, căci orice minte și cuget amețește chiar și numai puțin de se înalță la înălțimea ta, temându-se de vădita alunecare.

Și acum...

Curată, picură rouă tămăduitoare de la tine sufletului meu celui cuprins de arșița arzătoare a păcatelor, aducându-i răcorire din înăbușeala și zăpușeala patimilor și răcorește zăduful care vine de la acestea.

Cântarea a 5-a

Irmosul:

Înainte Mergătorule, pe tine mijlocitor și ocrotitor și apărător nebiruit în ziua înfricoșătoarei cercetări te-am aflat și m-am izbăvit, prin dumnezeiasca ta îndrăznire, din osânda cea veșnică.

Numai tu, trâmbița cea tunătoare și clară a pocăinței, care ai răsunat până la marginile lumii cântare preaarmonioasă, răsunătoare și pătrunzătoare, poți să mă întărești să mă pocăiesc.

Ai cunoscut din pruncie pe Domnul, pe Cel purtat ca un prunc în mitrasul Fecioarei, pe Cel ce păzește pruncii și te-ai închinat Lui când erai purtat în mitrasul Elisabetei.

Slavă...

Întrecând în cinste pe toți drepții, cu dreptate ești cinstit mai presus de ei, căci pe Cel pe care toți patriarhii și prorocii și drepții au dorit să-L vadă, tu însuți văzându-L și botezându-L, cu bună dreptate ai fost ales între toți.

Și acum...

N-ai pregetat să luminezi pe cei pe care stăpânitorul întunericului i-a întunecat și ai adunat pe cei pe care înșelarea i-a împrăștiat ca apa, luminează și adună-mi mintea mea cea întunecată și împrăștiată, cu rugăciunile celei ce Te-a născut pe Tine.

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Treci nezdruncinat de valuri marea cea amară și nestatornică a vieții, cârmuind corabia cea mult învăluită de valuri a sufletului meu cu pânza acoperământului tău și la țărmul cel senin al mântuirii ancoreaz-o.

El, Arhanghelul cel netrupesc, înger netrupesc în trup te vestește pe tine, Botezătorule, părintelui tău că vei fi înger al harului și vestitor al lui Hristos, Îngerul de mare Sfat.

Mărimu-te pe tine, Înainte Mergătorule, ca înger și mucenic, ca propovăduitor, și învățător, și apostol, ca botezător, ca vestitor și pregătitor al nunții, ca glas, ca sfeșnic, ca luceafăr, ca prieten sincer al lui Hristos Mirele.

Slavă...

Ești ocrotitor neînfruntat și izbăvitor nebiruit pentru sufletul meu care acum pleacă, Botezătorule, dă-i lui acoperământul tău ca înainte-mergător și sprijinul tău ca tovarăș bun de călătorie.

Și acum...

Răscumpărare bună fii mie, nu înceta să mă pui în rânduială și să mă înțelepțești și să mă luminezi pe mine, cel neînțelept și întunecat, căci tu ești luminarea inimii mele și dulceața.

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Gătit fiind cu toată virtutea, cu mâna ta dreaptă, fericite, ai hirotesit dreapta Celui Preaînalt în mâna căruia toate se cuprind, primește ridicarea mâinilor mele și izbăvește-mă din mâna vrăjmașului cu mâna ta cea puternică și cu dreapta ta cea atotputernică.

Aprinde focul iubirii dumnezeiești în inima mea care să ardă mărăcinii patimilor trupului, și răcorește-o pe ea, și cu roua caldului tău sprijin rourează sufletul meu care arde în cuptorul plăcerilor.

Torentul pocăinței dă-mi-l mie, fericite, Cel ce ai spălat cu repejunile râului pe Râul păcii, ploaia bunătății, torentul iertării, dulcele șuvoi al harului, izvorul vieții, revărsarea îndurărilor, adâncul milei.

Slavă...

O, Înainte Mergătorule, ca un bun păstor și râvnitor Arhipăstorului Hristos, păstorește-mă cu toiagul rugăciunilor tale pe mine, care sunt oaia turmei tale și hrănește-mă la verdeața virtuților.

Și acum...

Revărsatu-ne-ai nouă Mirul cel tainic, nu alcătuit din meșteșug omenesc, nici prin iscusința tocmirii mirului din aromate, ci Mirul cel pregătit în pântecele tău din preacuratele tale sângiuri, Preacurată, și fiert înfricoșător în dumnezeiescul foc.

Cântarea a 8-a

Irmosul:

Ușor, la limanul cel lin, la acoperământul tău, Înainte Mergătorule, te rog cârmuiește înviforatul meu suflet, la țărmul Împărăției celei de sus, din furtuna și din tulburarea și din valul vieții.

Leul cel ascuns pândește să mă înhațe pe mine, săracul, ca leul în ascunziș, adică în culcușul lui, și să facă ospăț din oaia ta, dar tu zdrobește dinții aceluia cu toiagul tău cel păstoresc și alungă-l cu praștia ta.

Uimindu-ne, se cuvine să lăudăm îngerește mai presus de îngeri, pe cel cu puțin micșorat față de îngeri, iar acum devenit deopotrivă cu îngerii, cu îngerii lăudând nematerialnic, pe Cel lăudat de îngeri în chip nematerialnic.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh Domnul.

Iată-l pe apărătorul cel purtător de arme, pe aliatul purtător de cruce, tăind cu putere șirurile demonilor. Fii dumnezeisc sol mie robului tău, celui ce mă mut acum și mă despart de cortul cel de țărână la porunca Celui ce m-a unit cu țărâna.

Și acum...

A închipuit oarecând toiagul lui Aaron pe Născătoarea de Dumnezeu, toiagul cel preacinstit cu adevărat și de mult preț, preacinstită Stăpână, care ai odrăslit neudat, precum acela, floarea frumoasă a nestricăciunii, pe Domnul slavei.

Să lăudăm. Irmosul...

«În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba bunei credinţe mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii».

Cântarea a 9-a

Irmosul:

La Iordan, arătând cu degetul pe Hristos popoarelor, ai strigat: „Iată mielul, Cel ce ridică păcatul lumii ca un Mult Milostiv, pe care roagă-L, fericite Înainte Mergătorule, să șteargă în dar păcatele mele și să mă mântuiască.

Următor firii celei inteligibile te-ai arătat, deși părtaș firii omenești, fericite, la hotarul celor două firi aflându-te: în firea cea nematerialnică, fiind deopotrivă cu îngerii, iar în firea cea materialnică, izbândind a fi netrupesc în trup. Drept aceea, ai arătat cea mai înaltă nepătimire în trup pătimaș fiind.

Învrednicește-mă să odrăslesc gânduri roditoare de grâul cel bun, vânturând din mintea mea orice gând pătimaș și orice cuget materialnic târâtor la pământ, ca pleava și ca ardere a gheenei focului.

Împrăștie noaptea patimilor mele cu razele luminoase ale nepătimirii tale și sfeșnicul meu cel stins aprinde-l, ca unul care ești sfeșnicul cu multe făclii al harului, că tu luminezi candela inimii mele, Înainte Mergătorule.

Ordinea laudelor se frânge, se retrage toată iscusința omeneștii măriri în fața măreției celei preamărețe a vredniciei tale. Căci ce laudă i se cuvine omului pe care Stăpânul a toate l-a numit mai mare decât toți oamenii.

Slavă...

Acum toată nădejdea mântuirii mele la tine o pun, Înainte Mergătorule, tu cârmuiește viața mea și fii mie neșovăielnic păzitor în veacul de acum, iar în cel viitor, ocrotitor fierbinte.

Și acum...

Nu pot, multlăudată, să laud cu cântări înălțimea tainei tale eu, cel josnic cu mintea și târâtor la pământ, căci nu am îndoite aripi, a cunoștinței și a înțelepciunii, care să-mi înalțe mintea prin virtute.

Categoria: Canoane

Cautare: