www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cantarile Pavecernitei

Cantarile Pavecernitei

Din cântările și rugăciunile din rânduiala Pavecerniței, observăm un întreit scop:

În primul rând monahii și credincioșii mulțumeau lui Dumnezeu pentru ziua ce a trecut prin scurtele tropare din partea întâi a Pavecerniței: „Ziua trecând, mulţumescu-Ți Ţie, Doamne…”, „Ziua trecând, slăvescu-Te pe Tine, Stăpâne…”, „Ziua trecând, cu cântare Te slăvesc pe tine, Sfinte…”.

Întrucât noaptea a fost privită ca o preînchipuire sau ca un simbol al morții, din cântările Pavecerniței observăm și exprimarea sentimentului de pocăință și implorarea iertării dumnezeiești pentru păcatele săvârșite în ziua ce a trecut. Astfel, în rânduiala acestei slujbe întâlnim mai multe rugăciuni și cântări cu caracter penitențial, ca de exemplu: Psalmul 50, troparele de umilință, rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Rugăciunea lui Manase, regele iudeilor, și cea a Sfântului Mardarie.

În slujba Pavecerniței, pe de altă parte, sunt înălțate cereri către Dumnezeu pentru a fi păziți de ispite diavolești și de a trece în pace noaptea ce vine. Astfel, pentru aceste cereri avem în rânduiala slujbei cei șase psalmi de la începutul Pavecerniței mari, dintre care cel mai important este Psalmul 90 care exprimă sentimentul de pace, de liniște și de siguranță al celui ce se încredințează lui Dumnezeu: „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui”. De asemenea, încrederea în ocrotirea lui Dumnezeu o exprimă și cântările „Cu noi este Dumnezeu” și „Doamne al puterilor, fii cu noi”.

Slujba pavecerniţei are şi un caracter cosmologic, căci afieroseşte toată creaţia milostivirii lui Dumnezeu pentru noaptea care va veni.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Cantarile Pavecernitei

Vizualizari: 951

Id: 25359

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.