După părerea mea, foarte mulți tineri chiar ar vrea, în principiu, să aibă o familie cu adevărat bună, dar au în fața ochilor experiența propriilor părinți. Avem foarte multe familii divorțate, foarte mulți oameni recăsătoriți, unii chiar de două ori, multe mame singure. Viața mutilată a părinților îi sperie pe copii, și aceștia caută mijloace pentru a nu repeta trista lor experiență. În acest scop, ei au inventat o schemă. Schema e următoarea: „Încercăm, și dacă ne iese totul, dacă se dovedește că ne iubim cu adevărat, că ne potrivim, atunci mergem deja la Starea civilă sau chiar ne cununăm, și în continuare vom trăi ani mulți și fericiți, și poate vom și muri în aceeași zi”.
Defectul acestei scheme constă în aceea că atunci când oamenii încep să trăiască împreună, relația lor cere chiar mai multă încredere reciprocă decât relațiile dintre părinți și copiii lor mici. Toată lumea știe cât de strâns este, atât fizic, cât și moral, contactul dintre părinți și copiii lor, pe care aceștia trebuie să-i îngrijească, să-i spele, să le urmărească fiecare suspin și fiecare țipăt – iar relația din căsnicie este și mai serioasă, în toate sensurile, fie și pentru singurul fapt că din această relație iau naștere copii. Acesta este, într-adevăr, un moment extrem de serios, în legătură cu care se produc o mulțime de tragedii cumplite.
Ca atare, din punctul meu de vedere, dacă v-ați dăruit altui om (pentru că în dragoste amândoi se sacrifică, amândoi se dăruiesc unul celuilalt, este un act reciproc), considerând că acum doar faceți o încercare, iar viața adevărată va începe mai târziu, vă înșelați profund. Aceasta este deja căsnicie, ați început deja, în fapt, soț și soție – și lucrul cel mai neplăcut este că v-ați speriat unul de celălalt chiar de la început. Vă bănuiți din start pe voi înșivă și pe omul drag de faptul că nu sunteți capabili să vă petreceți viața împreună. Ați devenit „soț” și „soție”, cu toate că nu sunteți deloc gata pentru asta și nu v-ați dat seama ce ați făcut. (Vladimir Gurbolikov, jurnalist)
(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, p. 84)
Categoria: Familie
Cautare:
Capcana din „casatoria de proba”
Vizualizari: 688
Id: 26994
Imagine:
Share:
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.