CAPITOLUL IV – Despre priveghere

Când cuviosul Acachie, care s-a nevoit într-un schit pustiu al Kafsokaliviei, a fost întrebat despre somn şi priveghere, el a răspuns:
– Jumătate de oră de somn este de ajuns pentru un călugăr adevărat!
El însuşi stătea toată noaptea în picioare sau în genunchi, rugându-se sau cântând cu mare râvnă, în ciuda faptului că suferea de hernie şi era foarte bătrân. Dormea foarte puţin, dimineaţa, câteodată sprijinindu-se pe braţ sau altceva, de-ajuns pentru a nu-şi pierde claritatea minţii din cauza lipsei mari de somn. El a considerat somnul ca pe un duşman înşelător al sufletului. A spus că nimic nu sporeşte mai mult dorinţele păcătoase decât excesul de somn. Şi nimic nu le stăpâneşte mai bine decât lipsa de somn. Şi-a făcut un pat din ramuri de copac subţiri şi noduroase, fixate rar, fără saltea, astfel încât să nu-şi poată odihni trupul aşa cum ar fi dorit şi să se poată trezi cu uşurinţă. Potrivit biografului său, nu dormea mai mult de patru ore pe zi.

***

Chiar binecuvântatul sfânt Grigorie Palama s-a luptat permanent cu trupul şi somnul. Deasupra Sfintei Mănăstiri de la Lavra, în chilia sa, el a stat trei luni rugându-se neîncetat, fără să doarmă. După aceasta şi-a întrerupt această lucrare ascetică, pentru ca mintea să nu fie afectată de o priveghere excesivă.

***

Sfântul Siluan cel Nou din Rusia, care a trăit în Athos, s-a născut în 1866 şi a murit în 1938, fiind canonizat în 1987. El a fost călugăr la Mănăstirea Sfântul Pantelimon. A trăit o viaţă dreaptă şi curată, plină de dragoste pentru toată lumea, rugăciune neîncetată şi smerenie. S-a sfârşit în pace şi a lăsat în urmă amintirea unui om sfânt. Biografia sa a fost scrisă de arhimandritul Sofronie, egumenul Mănăstirii Inaintemergătorului din Anglia. Sfântul Siluan, printre multe alte virtuţi, s-a străduit în special să se lipsească de somn, pentru că ştia din experienţă cât este de important pentru a obţine curăţia minţii, sporirea în rugăciune şi cugetarea la moarte.
Nu se întindea în pat ca să doarmă, ci-şi petrecea întreaga noapte rugându-se fie în picioare, fie aşezat pe un scaun. Dormea numai 15 sau 20 de minute şi apoi se ridica din nou ca să se roage. Se odihnea din nou mai târziu, cu pauze. Într-o zi întreagă dormea în total numai două ore.

***

Am întrebat pe bătrânul orb Simeon Kafsokalivitul:
– Cum poate fi curăţat sufletul de gândurile pătimaşe, dorinţe şi alte patimi?
Şi el a răspuns:
– Cunoscând ce înseamnă să nu dormi deloc!

***

Într-un schit ivirit a locuit un ieromonah foarte evlavios, Gherasim, scriitor de cântări. Cu o zi înainte de a sluji Sfânta Liturghie, rămânea treaz toată noaptea, citind şi rugându-se. Dumnezeu l-a chemat la El încă de tânăr. «Ajungând curând la desăvârşire… sufletul lui era plăcut lui Dumnezeu, pentru aceasta Domnul S-a grăbit să-l scoată…» (Înţelepciunea 4, 13–14).

***

Un pustnic nevoitor a spus:
– Dormind foarte mult, mintea noastră devine opacă.

***

Hagi Gheorghe stătea în picioare, în strana lui din biserică, toată noaptea. Abia îşi cunoştea chilia. Ziua şi-o dedica fraţilor suferinzi şi noaptea rugăciunii.

***

Într-o zi, un călugăr tânăr l-a întrebat pe părintele N., care avea 86 de ani:
– Părinte, câte ore ar trebui să doarmă un călugăr?
– Ascultă, frate: Sfântul Teodor Studitul şi Sfântul Simeon Noul Teolog au spus că 4–5 ore de somn pe zi ar trebui să fie de ajuns. Dar Avva Arsenie, în Pateric, zice că pentru un călugăr râvnitor, o oră de somn ar trebui să fie suficient. Sfântul Acachie Kafsokalivitul obişnuia să spună: «Găsesc că o oră de somn nu este suficientă, dar dacă sfinţii spun aşa…, ar trebui să încercăm».
– Şi tu cât de mult te odihneşti?
– Frate, care este trebuinţa acestei întrebări?
– Pentru mine şi pentru dragostea lui Hristos, te rog să-mi spui.
– Am să-ţi spun: o oră din 24 de ore este de ajuns.
– Dormi o oră întreagă sau cu întreruperi?
– Cu întreruperi, bineînţeles. Un sfert de oră, din când în când.
– Şi cum îţi petreci timpul?
– Din nefericire, acum am dublă hernie şi nu pot sta în picioare ca să citesc Psaltirea, Evangheliile şi să spun Rugăciunea lui Iisus.
– Întreaga Psaltire şi Evangheliile?
– Bineînţeles, în întregime.
– În fiecare zi?
– În fiecare zi. Singurul lucru este că nu mai pot citi în picioare. Aşa se întâmplă la bătrâneţe.

***

Părintele Iosif, locuitorul în peşteră, la începutul şederii în Athos, nu avea părinte duhovnic. El a locuit pentru scurt timp lângă Peştera Sfântului Atanasie Atonitul, nu departe de Marea Lavră. Aici a dus o viaţă aspră şi astfel a reuşit să stea în picioare opt zile, fără să mănânce şi să doarmă. El a spus:
– Nici o nevoinţă nu aduce mai multe binecuvântări decât lipsa de somn. Într-adevăr, lipsa de somn topeşte trupul.
Tot el a mai spus:
– Cea mai grea etapă a patimii somnului apare când Harul ne părăseşte şi suntem plini de plictiseală şi întuneric, fără a găsi o mângâiere. Odată am fost încercat şi eu în acest fel. M-am luptat să continui, dar puterea mă părăsise. Mi-am întrerupt lupta pentru a mă ruga cu lacrimi lui Dumnezeu: «Doamne, au venit să-mi slăbească puterile». Imediat am auzit o voce dulce, vorbind în interiorul meu:
– Nu suferi toate acestea pentru dragostea Mea?
Oboseala mea, care apăruse ca un nor acoperind soarele, s-a risipit imediat şi cu lacrimi în ochi am sărit de bucurie, ca un copil:
– Da, Doamne, de dragul Tău, ajută neputinţei mele!
Un bătrân a spus:
– Somnul ar trebui să devină un servitor, nu un stăpân.

***

Concluzia unui aghiorit:
– Viaţa duhovnicească nu poate exista fără priveghere.

***

Bătrânul Artemie Grigoriatul, după cum spun contemporanii săi, n-a stat niciodată pe scaun în timpul slujbelor, nici măcar în timpul privegherii de toată noaptea. Până la moartea sa a rămas în picioare, ca un stâlp neclintit al Bisericii şi al rugăciunii.

Categoria: Patericul atonit

Cautare: