www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Care este originea sufletului

Care este originea sufletului

- Ce ne învată Sfinţii Părinţi despre suflet? Care este originea sufletului şi când se uneşte cu trupul?

- Iată ce ne învaţă Biserica Ortodoxă: „Plantele şi animalele au un duh de viaţă biologică, necesar vieţii lor fireşti, care nu depăşeşte trebuinţele corpului lor, fiind una cu el, căci la creaţie Domnul „a zis şi s-au făcut” aşa cum sunt ele şi astăzi. Omul însă a fost creat trupeşte cu o pregătire specială (Fac. 1, 26-30) şi i s-a creat special un „suflet viu” (Fac. 2, 7), adică nemuritor, având însuşiri speciale, după chipul lui Dumnezeu, nu după înfăţişare, ci după nemurire, ca cel ce vrea să se perfecţioneze prin exerciţiul vieţii morale libere, conlucrând întru „asemănarea” cu Dumnezeu, prin respectarea legilor Domnului, întru stăpânirea de sine şi conducerea făpturii supuse lui, ca un reprezentant al lui Dumnezeu faţă de cele pământeşti şi ca un delegat al lumii materiale faţă de Făcătorul, prin viaţa sa pământească şi trupească, în care sintetizează cele materiale ale pământului. Deci el era şi este un microcosmos, adică o lume mică (După „Dogmatica” Sfântului Ioan Damaschin).

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 25)

Categoria: Articole

Cautare:

Care este originea sufletului

Vizualizari: 759

Id: 9989

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.