Virtuţile sunt privite de Sfântul Ioan Scărarul ca nişte „trepte” ale unei scări. Evident, la vârful scării nu se poate ajunge decât trecând din treaptă în treaptă.
Mai ştim apoi că în Pateric se spune despre un frate, care, păzindu-se de a nu judeca pe nimeni, s-a mântuit cu uşurinţă căci a trăit şi a murit cu linişte, încrezător fiind în făgăduinţa Domnului că nu-i va judeca pe cei ce nu judecă pe alţii. La fel, despre Cuviosul Nistero se spune că a ajuns la multă linişte, pentru că se compara pe sine cu măgarul, care duce poveri şi nu se împotriveşte. Aşa se silea să fie şi el.
Mai prezintă Părinţii şi rugăciunea ca „mamă a virtuţilor”, ceea ce înseamnă că şi rugăciunea este mare şi de dorit, căci toate se fac prin darul lui Dumnezeu, iar darul lui Dumnezeu se dă celui ce se roagă. Tăcerea de asemenea au cinstit-o Părinţii, ca pe una ce înmulţeşte agoniseala sufletească.
Dar mai mult decât toate, parcă se unesc Părinţii în a lăuda ascultarea, ca fiind ducătoare la realizarea desăvârşirii. Să faci totul cu îndrumare şi cu binecuvântare. În ascultare este cuprinsă şi mărturisirea gândurilor, pe care de asemenea o laudă Părinţii. Munca este şi ea mijloc de înaintare în cele ale mântuirii, mai ales ca metodă de disciplinare a minţii şi a întregii fiinţe omeneşti.
Cine poate să aleagă între toate acestea şi să spună care faptă bună este atât de mare, şi mai de folos pentru mântuire?
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Teofil (Pârâian), vol. I, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 22)
Categoria: Articole
Cautare:
Care fapta buna este atat de mare, si mai de folos pentru mantuire?
Vizualizari: 652
Id: 19539
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.