Care sunt mijlocele duhovnicesti cele mai bune pentru a convinge si pastra credinta in Dumnezeu?

Care sunt mijlocele duhovniceşti cele mai bune pentru a convinge şi păstra credinţa în Dumnezeu: catehizarea, citirea Sfintei Scripturi, rugăciunea, minunile, milostenia, predica sau exemplul personal?

Primul mijloc de a convinge pe cineva să creadă în Dumnezeu este predica, deoarece credinţa vine prin auz, iar auzul vine prin vestirea cuvântului lui Dumnezeu (Rom. 10, 17). Căci, vor crede, de nu vor auzi (Ioan 1, 7; Fapte 8, 12, 14, 17; Rom. 1, 5; 10, 8; 16, 26; Efes. 1, 13; II Tes. 1, 10)?

Al doilea mijloc este citirea Sfintei Scripturi, după mărturia care zice: Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu şi, crezând, să aveţi viaţă întru numele Lui (Ioan 20, 31; II Tim. 3, 15; I Ioan 4, 13).

Al treilea mijloc de a convinge la credinţa în Hristos sunt minunile lui Dumnezeu (Ioan 6, 30; 7, 31; 11, 23-25; 20, 30-31).

Al patrulea mijloc de a convinge pe cineva la dreapta credinţă în Dumnezeu este privirea zidirilor lui Dumnezeu cu înţelegere, după cea scrisă: Cele nevăzute ale lui Dumnezeu se văd de la facerea lumii, înţelegându-se din făpturi, adică veşnica Lui putere şi dumnezeire, aşa ca să fie ei fără de cuvânt de apărare (Rom. 1, 20).

De aceea şi Sfântul Dionisie Areopagitul numeşte adevărata teologie, privirea duhovniceştilor cuvinte celor din zidire, prin care, din acestea de jos, ne suim către cele de sus, adică, din cele pricinuite, ne suim către Pricinuitorul. Şi aşa, prin zidire, ca printr-o oglindă, privim pe Ziditorul şi Îl lăudăm pe El şi Îl numim că este Dumnezeu, după purtătorul de Dumnezeu Maxim Mărturisitorul. Şi toate se zic şi sunt dumnezeiasca voinţă, ca Cel ce este pricinuitor a toate, după teologia adeveritoare, pozitivă, şi nimic din toate nu este mai presus de Fiinţă, după teologia tăgăduitoare, negativă.

Zice, încă, cu împreună-glăsuire şi dumnezeiescul Dionisie, că: „Dumnezeu şi din toate cele ce sunt se laudă, după asemănarea tuturor, al cărora este pricinuitor. Şi este, iarăşi, preadumnezeiască conştinţă a lui Dumnezeu, ceea ce prin necunoştinţă se cunoaşte, după unirea cea mai presus de minte”. Şi iarăşi: „Dumnezeu întru toate este şi întru nimenea, nimic. Şi dintru toate, tuturor se cunoaşte, iar din nimic nimănui”. Vezi pe larg despre aceste lucruri la Sfântul Nicodim Aghioritul, în Paza celor cinci simţiri, Mănăstirea Neamţ, 1826, Cap. IV, pag. 345-376.

Şi Marele Vasile zice că: „Toată zidirea lui Dumnezeu este şcoala sufletelor celor cuvântătoare şi loc de învăţătură a cunoştinţei lui Dumnezeu, prin cele văzute şi simţite dând povăţuire minţii către privirea celor nevăzute”. (Hexaimeron, Voroava I, fila III, Bucureşti, 1826).

Al cincilea mijloc de a convinge pe cineva la credinţa în Dumnezeu, este predica prin pilda vieţii, prin exemplul personal, adică prin trăirea după voia lui Dumnezeu şi dovedirea prin lucru a celor ce învaţă cineva. De aceea, a zis unul din Sfinţii Părinţi: „Taci tu şi lasă să vorbească lucrurile tale”.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 30-32)

Categoria: Articole

Cautare: