www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Care sunt vesmintele arhieresti?

Care sunt vesmintele arhieresti?

Veșmintele arhiereului sunt deosebite față de cele ale preotului și ale diaconului atât prin forma și marimea lor, câr și  prin calitatea deosebita a materialului și broderia specială.
Sfântul Simeon al Tesalonicului, spune că veșmintele arhiereului sunt în număr de șapte: stiharul, epitrahilul, brâul, bedernița, mânecuțele, sacosul (polistravosul) și omoforul.
Sacosul este un veșmânt lat în formă de sac, cu maneci scurte și largi, pe care arhiereii îl îmbracă peste stihar, dupa ce și-au pus pe ei epitrahilul, mânecuțele și brâul.
Arhiereul poartă acest veșmânt ca „să nu se mândrească cu înalta sa slujire, ci să-și aducă aminte de înjosirea și umilința Mântuitorului”, pe care îl reprezintă în chip tainic.
Omoforul nu este doar un veșmânt liturgic liturgic ci și o distincție a demnității arhierești.  Omoforul este unul dintre cele mai vechi veșminte arhierești, fiind întâlnit chiar din primele veacuri creștine.
Epigonatul sau bedernita este un veșmant liturgic în formă de romb, care se leagă cu un șnur după gât, și care atârnă pe genunchiul drept.
Engolpionul reprezintă demnitatea arhierească și are forma unei iconițe rotunde pe care este zugrăvit  chipul Mântuitorului sau al Maicii Domnului cu pruncul în brațe.
Crucea pectorală pe care o poarta ierarhii pe piept, reprezintă ca și engolpionul, un semn al mărturisirii lui Hristos.
Mitra este acoperământul capului folosită de arhierei în timpul serviciului liturgic, având de obicei forma cununilor împărătești.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Care sunt vesmintele arhieresti?

Vizualizari: 689

Id: 25713

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.