www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Casatoria, dar al lui Dumnezeu

Casatoria, dar al lui Dumnezeu

Omul ajunge la deplinătate, devine desăvârșit, se întregește și în afara căsătoriei, pentru că săvârșește nunta finală, nunta cea adevărată, care este comuniunea cu Dumnezeu. Prin urmare, cine dorește, poate să rămână în afara căsătoriei. În această stare, nu numai că are posibilitatea să ajungă la întregirea la care ajunge cel căsătorit – a cărui căsnicie se întemeiază pe Sfânta Treime -, dar poate înainta atât de departe, încât întregirea și desăvârșirea lui să fie mult mai mari.

Așa cum stau lucrurile după cădere, dacă nu ar fi existat căsătoria, foarte mulți oameni ar fi fost fiare sălbatice. Căsătoria, cu toate dificultățile pe care le presupune, îl îmblânzește pe om, îl conturează, îl coboară cu picioarele pe pământ adică, îl face om în adevăratul sens al cuvântului. Din acest punct de vedere, căsătoria este darul lui Dumnezeu, și presupun că și pentru acest motiv, împreună cu multe altele, Dumnezeu Mântuitorul a rânduit Căsătoria ca Taină, alături de celelalte Taine.

(Arhimandrit Simeon Kraiopoulos,  Adolescență, Feciorie, Căsătorie, Editura Bizantină, București, 2010, pp. 178-179)

Categoria: Articole

Cautare:

Casatoria, dar al lui Dumnezeu

Vizualizari: 738

Id: 16651

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.