Cu harisma sa înainte-văzătoare, Sfântul Serafim ajuta mult pentru a se întemeia căsnicii şi familii fericite. Odată l-a vizitat un funcţionar. Era trecător prin Sarov şi voia să ia binecuvântarea lui pentru a se căsători. Sfântul i-a spus că soţia lui se află la Sarov, în camera de oaspeţi. Peste puţin timp, la stareţ a venit o fată. Voia să se căsătorească şi îi vorbea despre peţitorii care au curtat-o.
‒ Nu! a zis Sfântul. Mirele tău este aici, la Sarov.
Cei doi vizitatori nu se văzuseră niciodată. O simplă întâmplare, prin călăuzirea Sfintei Pronii, îi condusese acolo. S-au cunoscut, au hotărât nunta, au primit binecuvântarea Sfântului şi au trăit fericiţi.
Evenimentul de mai sus n-a fost întâmplător, a fost lucrarea lui Dumnezeu înfăptuită prin mijlocirea Sfântului. Lucrările lui Dumnezeu se clădesc mereu cu simplitate minunată. Aceasta este caracteristica lor. Neascultarea de povaţa Sfântului, în condiţii asemănătoare, era însoţită de eşec. Un moşier din Riazan a venit la Sfânt şi a cerut rugăciunea şi binecuvântarea lui pentru a se însura. Sfântul Serafim i-a arătat-o pe soţia aleasă de Dumnezeu, spunându-i şi numele ei. Fata aceasta trăia pe o moşie vecină cu a lui. Tânărul însă a refuzat. Susţinea că îşi alesese soţia în regiunea unde se afla regimentul său.
‒ Aceasta nu-ţi va dărui bucurie, ci întristare şi lacrimi, a zis starețul.
Tânărul s-a însurat cu cea pe care a voit-o, dar înainte de a trece un an de zile soţia lui a murit, încât s-a umplut de întristare şi lacrimi. Atunci s-a dus din nou la sfânt, care l-a sfătuit să se căsătorească cu aceea pe care i-a arătat-o prima oară. Prin căsătoria aceasta, au trăit fericiţi.
(Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, pp. 246-247)
Categoria: Familie
Cautare:
Casnicii fericite, cu ajutorul Sfantului Serafim de Sarov
Vizualizari: 678
Id: 27153
Imagine:
Share:
Rabdarea, cheia armoniei in viata de familie
Sa pazim curatia copiilor nostri
Sfaturi de la Sfantul Porfirie pentru femeile insarcinate
Ca sa ne mantuim trebuie sa traim nu in visare, ci purtandu-ne crucea in viata reala
Ce inseamna sa iubim corect?
Scopul familiei crestine
Cum sa nu gresim in educatia copiilor nostri
Bobitele de struguri de la Manastirea Hilandar ajuta sotii neroditori sa dobandeasca prunci
Nu exista iubire fara unire sufleteasca
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.