Cel mai des, noi gândim castitatea din perspectiva relaţiilor trupeşti. Castitatea vine însă mult mai devreme decât începutul oricăror relaţii trupeşti dintre soţ şi soţie. Castitatea stă în a vedea în omul pe care îl priveşti frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în el, a vedea chipul lui Dumnezeu, pe care nu este îngăduit să îl întinăm, să-l vedem pe om în frumuseţea aceasta şi să slujim creşterii ei necurmate şi nepătate de nimic. Castitatea stă în a păzi cu înţelepciune integritatea propriului suflet şi a sufletului celuilalt. În acest sens castitatea stă la temelia căsătoriei - nu numai a relaţiilor sufleteşti, ci şi a celor trupeşti, fiindcă ea exclude grosolănia, foamea şi setea de relaţie trupească şi o transformă pe aceasta în unire evlavioasă a doi oameni, când însoţirea trupurilor reprezintă, se poate spune, o încununare a iubirii, a unităţii care trăieşte şi arde în inimile lor şi în viaţa lor. Castitatea nu numai că este compatibilă cu căsnicia: castitatea reprezintă baza căsătoriei, când doi oameni se pot privi unul pe celălalt şi îşi pot vedea frumuseţea unul altuia ca pe un lucru sfânt, care le-a fost încredinţat şi pe care trebuie nu numai să-l păzească, ci şi să-l ducă la desăvârşirea deplină.
(Mitropolitul Antonie de Suroj, Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 12)
Categoria: Articole
Cautare:
Castitatea - baza a casatoriei
Vizualizari: 758
Id: 21075
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.