Sfântul Siluan Athonitul povesteşte o întâmplare despre un schimonah din Sfântul Munte care, pe patul de moarte, s-a spovedit stareţului, şi aştepta să moară. Dar tot nu-şi găsea el liniştea, pentru că a zis că „trebuie să vină Părintele Macarie să-l spovedească pe el...”, că atunci o să aibă el dezlegare de sfârşit, că simte el că nu i s-au iertat lui cu totul păcatele şi „să vină Părintele Macarie să mă spovedească pe mine!” Şi părinţii s-au dus şi l-au chemat pe Părintele Macarie şi l-a mai spovedit o dată, dacă aşa a vrut el. S-a liniştit şi-a murit cu pace. Şi zice Sfântul Siluan: „Oare de prima dată nu i se iertaseră păcatele, de la spovedania stareţului?” Zice: „Da, i se iertaseră, dar pentru că el nu credea că i s-au iertat, rămâneau asupra lui.” Dacă a vrut el să-l mai spovedească o dată Părintele Macarie, iaca l-a mai spovedit, şi dacă el a crezut, a primit uşurare. Şi spune Sfântul Siluan: „Este foarte important să credem în Tainele Bisericii, să avem această putere a credinţei, că primim, într-adevăr, iertarea, binecuvântarea, mila şi dragostea lui Dumnezeu”.
(Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, București, 2006, p. 30)
Categoria: Articole
Cautare:
Cat credem in Sfintele Taine?
Vizualizari: 784
Id: 22569
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.