Când vă rugaţi seara, nu uitaţi să arătaţi, în rugăciunea către Duhul Sfânt, cu toată sinceritatea şi cu zdrobire de inimă, păcatele în care aţi căzut în timpul zilei. Prin câteva clipe de pocăinţă fierbinte, Duhul Sfânt vă va curăţi de toată întinăciunea, mai alb decât zăpada vă va albi, din ochi vă vor picura lacrimi de curăţire a inimii, acoperiţi veţi fi cu haina adevărului lui Hristos, uniţi cu El, cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt.
Ni se întâmplă uneori în timpul rugăciunii, acasă sau la biserică, să ne cuprindă un fel de slăbiciune a sufletului şi a trupului; sufletul ni se face atunci neputincios, rece, neroditor, ca un templu păgân pustiu şi deşert. Dar îndată ce ne încordăm inima într-o rugăciune sinceră, îndreptându-ne-o către Dumnezeu împreună cu mintea, cu o credinţă vie, îndată sufletul prinde viaţă, se încălzeşte, devine roditor. Şi ne cuprinde deodată, o stare de pace, de uşurare, de umilinţă, un foc lăuntric sfânt; încep să ne picure din ochi lacrimi şi să ne pară rău din tot cugetul că L-am mâniat pe Stăpânul Cel Preabun cu păcatele noastre. Câtă lumină în inimă şi în minte, ce bogat şuvoi de apă vie ne inunda inima, putând să se reverse de acolo nestânjenit, în cuvinte rostite sau scrise cu condeiul ori cu creionul pe hârtie! Puştiul din suflet începe să înflorească precum un crin o dată cu venirea Domnului în inimă. De ce oare nu ne îndreptăm mai des sufletele spre Domnul? Câtă pace şi câtă linişte ne pregăteşte Domnul în locaşurile Sale!
(Sfântul Ioan de Kronstadt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, București, 2005)
Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Cata pace si cata liniste ne pregateste Domnul in locasurile Sale!
Vizualizari: 842
Id: 16122
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.