Catre acelasi: creatorul a suflat in tine si ti-a dat duh de viata :: Marturii din viata monahala

Catre acelasi: creatorul a suflat in tine si ti-a dat duh de viata :: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Catre acelasi: creatorul a suflat in tine si ti-a dat duh de viata

Harul este - ca sa spun cu mai multa claritate - un dar mai mare sau mai mic al rodirii dumnezeiesti celei nesfarsite, pe care Dumnezeu, ca un Bun, il imparte din nemarginita bunatate. Primind de la noi ceea ce noi Ii intoarcem ca multumire , adica recunostinta catre Dumnezeu, din care izvoraste adorarea, dragostea, inchinarea, lauda, slavirea. Acestea primindu-le cu bucurie Bunul daruitor, iarasi ne rasplateste cu " ale Sale dintru ale Sale ". Din bogatia Sa imparte tuturor. Iar noi, cei saraci, orbi si schiopi, din aceasta ne imbogatim, si bogatia Lui ramane la El, cu nimic imputinandu-se si cu nimic adaugandu-se. O, maretie de neinchipuit ! Pe toti ii imbogateste, mii si mii si multimi nenumarate s-au imbogatot si au ajuns sfinti, iar bogatia aceeasi ramane la Dumnezeu.

Trebuie sa stii, fiul meu, ca orice lucru bun isi are inceputul la Dumnezeu. Nu este gand bun decat de la Dumnezeu, dupa cum nu este gand rau decat numai de la diavol. Orice lucru bun iti trece prin minte, il spui sau il sfatuiesti, toate sunt daruri de la Dumnezeu. " Tot darul desavarsit de sus este, coborand de la Tine ". Toate tin de darul lui Dumnezeu. Al nostru nu este nimic.

Oricine doreste si cauta sa primeasca harul dumnezeiesc, sa i-l daruiasca Dumnezeu, trebuie intai de toate sa-si cunoasca foarte bine propria existenta, sa se cunoasca pe sine. Acesta este adevarul adevarat. Pentru ca orice lucru are un inceput. Si daca inceputul nu-l poti afla, nu ai cum sa ajungi la bun sfarsit. Iar inceputul si adevarul este sa cunoasca omul ca este nimic, zero, si ca din nimic au fost toate facute. " A zis si s-au facut ". A zis si s- afacut pamantul. Si luand tarana a sadit pe om. Fara suflare, un om de pamant. Aceasta este existenta ta. Aceasta suntem toti. Pamant si tarana. Aceasta este prima lectie pe care trebuie sa o inveti foarte bine pentru ca harul lui Dumnezeu sa vina si sa ramana pentru totdeauna cu tine. Din aceasta vine cunostinta adevarata si tot din aceasta se naste smerenia. Sa nu fii greoi la cuvinte cand spui acestea, ci foarte sigur pe tine sa marturisesti adevarul: " sunt pamant, praf si tarana ". Aceasta este prima noastra mama.

Daca pamantul este calcat de picioare, si tu trebuie sa te lasi calcat de picioare. Esti tarana, nu ai nici o valoare. Te transformi dintr-una in alta ca orice materie nefolositoare.

Dar Creatorul a suflat in tine duh de viata. Si iata, dintr-o data, ai devenit om rational. Vorbesti, lucrezi, scrii, inveti. Nu uita insa ca radacina ta este pamantul. Si daca Cel care ti-a dat duhul ti-l ia inapoi, tu devii din nou pamant bun de facut caramizi.

De aceea, " adu-ti aminte de cele din urma ale tale si sa nu mai pacatuiesti in veac ".

Acesta este cel dintai lucru, care nu numai ca atrage harul, dar il si inmulteste si-l pastreaza. Acesta ridica mintea la cea dintai contemplare a firii. Si in afara acestui inceput poate cineva sa afle cate ceva, dar dupa putin timp pierde totul. Pentru ca nu zideste pe temelie tare, ci incearca cu tot felul de mestesuguri.

Spui de exemplu : " sunt pacatos ", dar inlauntrul tau te socotesti drept. Nu poti sa eviti ratacirea. Harul vrea sa ramana, dar pentru ca inca nu ai aflat in fapt adevarul, el este obligat sa plece. Fara indoiala ca vei da crezare gandului tau ca esti ceea ce nu esti de fapt si te vei rataci. De aceea harul nu ramane.

Mai tine minte ca avem un potrivnic care este mester mare, este neintrecut inventator de rele si creator de rataciri. Acesta vegheaza la capataiul nostru. El s-a facut din lumina intuneric si toate le cunoaste. Este dusman al lui Dumnezeu si incearca sa ne faca pe toti dusmani ai lui Dumnezeu. In fine, el este duh rau si foarte usor se poate amesteca cu duhul pe care ni l-a daruit Dumnezeu si, asezandu-se la carma barcutei noastre, ne duce cu usurinta unde vrea. Se uita sa vada incotro se apleaca dorinta sufletului si in ce fel il ajuta Dumnezeu si imediat scorneste lucruri asemanatoare. Sunt lupte pe care omul le cunoaste si le ocoleste, dar sunt altele pe care nu le cunoaste, mai ales atunci cand lupta este la nivelul mintii, cand nu este deloc usor sa o distingi. Sunt instrainari sufletesti, miscari ale ratiunii, slabiciuni si modificari trupesti.

Creatorul, atunci cand a facut pe om, a luat alcatuirea din cele patru elemente : uscat, umed, cald si rece. In consecinta, este nevoie ca in fiecare clipa omul sa sufere, in functie de schimbarea fiecarui element. Adicasa se usuce, sa se umezeasca, sa se incalzeasca sau sa se raceasca. Iar cand prisosesc atributele vreunui element, trupul se imbolnaveste si sufera. Impreuna cu el sufera si sufletul. Dupa aceea, mintea nu mai poate sa distinga si sa redea miscarile sale, intrucat boleste impreuna cu trupul. Se usuca trupul de la caldura soarelui, se usuca si mintea. Se umezeste si se inmoaie trupul daca este udat, se inmoaie de asemena si mintea. Se raceste trupul daca sufla vantul, se intuneca si mintea si dantuiesc victorioase nalucirile.

In toate aceste rataciri, desi harul exista, el nu lucreaza, deoarece madularele prin care lucreaza bolesc. Vrajmasul nostru, diavolul, stie bine cum trebuie sa ne lupte in fiecare ratacire de-a noastra. Din uscat, te impietreste pentru ca sa nu asculti si sa te impotrivesti cu cuvantul. Din rece, cunoaste cum sa-ti raceasca zelul ca sa devii rece fata de cele dumnzeeiesti. Din cald sa te infierbanti, sa te manii si sa te tulburi, ca sa nu mai poti distinge ce este adevarat, intrucat prisoseste sangele, asa cum am spus, si cu caldura pune in miscare pofta si mania. Iar din umed iti naste somnolenta, relaxare, moleseala a intregului trup. In toate acestea, deci, patimeste trupul, dar patimeste impreuna cu el si sufletul - desi acesta netrupeste, desigur.

Asemenea si harul. Cand se apropie de om, nu preschimba firea omului, ci atributele naturale si privilegiile cele bune cu care este inzestrata firea - atat cat pot cuprinde vasele fiecaruia -, suplineste si adauga sau, dimpotriva, micsoreaza si inlatura. Si asa cum crearea precede suflarea de viata, la fel trebuie si fapta sa preceada contemplatia. Numim " fapta " tot ceea ce se savarseste prin trup si " contemplatie " (theoria) toate cate lucreaza gandirea cu mintea. Este imposibil sa ajungi la contemplatie fara fapta. Straduieste-te, asadar, acum sa savarsesti ceea ce cere fapta, si cele mai inalte vor veni de la sine.

Iata, ai invatat ca esti pamant, sarac si gol. Acum cere de la Cel ce poate sa rezideasca firea sa te imbogateasca. Si fie ca iti daruieste putin, fie ca iti daruieste mult, fii recunoscator binefacatorului tau. Si nu ravni la cele straine ca la ale tale. Cu suferinla si cu lacrimi vei primi harul. Si iarasi cu lacrimi de bucurie si cu multumiri, cu frica de Dumnezeu vei reusi sa-l pastrezi. Cu caldura si zel este atras, in timp ce cu raceala si nepurtare de grija se pierde.

Nimic mai mult nu-ti cere Hristos pentru ca sa-ti dea darurile Sale cele sfinte, decat sa recunosti ca tot ceea ce este bun este ai Lui. Si sa compatimesti pe cei care nu are. Sa nu-l judeci pentru faptul ca nu are: ca este pacatos, viclean, guraliv, hot, desfranat, pervers sau mincinos. Daca dobandesti aceasta cunostinta n-ai sa mai judeci niciodata pe nimeni, chiar daca ai sa-l vezi ca pacatuieste de moarte, deoarece ai sa spui imediat: " Hristoase, nu are harul Tau, de aceea pacatuieste. Daca pleci si de la mine si eu voi savarsi fapte si mai rele. Daca nu cad, nu cad pentru ca ma tii Tu. Atata vede fratele, atata face. Este orb. Cum vrei sa vada fara ochi? Este sarac. Cum sa-i ceri sa fie bogat? Da-i Tu bogatie ca sa aiba, da-i ochi ca sa vada " .

Daca vei cauta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptati semenul tau sau te-ar necinsti, te-ar injura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viata ta ar urmari sa-ti ia, tot tu esti nedrept daca il vei considera vinovat si-l vei acuza cu patima. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Daca vei intelege bine tot ceea ce ti-am spus eu, toti ceilalti iti vor fi neraspunzatori pentru orice greseala, in timp ce tu vei fi pentru toate raspunzator.

Trei dusmani lupta impotriva neamului omenesc: demonii, firea proprie a fiecaruia si obisnuinta. In afara acestora alt razboi, nu mai exista.

Daca dai la o parte pe demoni, care chinuie intreaga omenire, atunci suntem toti buni. Iata cui trebuie sa reprosezi nedreptatea. Pe acstia sa-i urasti, sa-i judeci si sa-i ai drept dusman.

Alt dusman, am spus, este firea noastra, care, din momentul in care omul ajunge sa inteleaga lumea, se impotriveste legii duhului si cauta tot ceea ce este spre pierzania sufletului. Iata deci un alt dusman, care este vrednic de ura pe viata. Si pe acesta trebuie sa-l judeci si sa-l condamni.

Mai avem inea un dusanan, obisnuinta. Obisnuindu-ne sa savarsim tot felul de rautati, aceasta devine pentru noi o a doua fire si are drept lege pacatul. Si aceasta cere aceeasi lupta pentru ca sa primim izbavire dumnezeiasca. Iata si al treilea dusman, care este vrednic de ura desavarsita.

Daca vrei ca aproapele tau sa fie mereu bun, asa cum iti place, da-i la o parte pe toti acesti trei dusmani cu harul pe care il ai. Aceasta este dreptatea, daca vrei neaparat sa o afli: sa te rogi la Dumnezeu sa-l izbaveasca de acesti trei dusmani. Atunci veti fi in pace unul cu altul. Daca vei cauta altcumva sa afli dreptatea, vei fi intotdeauna nedrept si, prin urmare, harul va fi nevoit sa plece si sa nu vina la tine pana nu va afla odihna sufletul tau. Deoarece atat har este indreptatit omul sa aiba, cat suporta cu placere ispitele, cat poarta fara sa murmure sarcina aproapelui sau.

Scrisorile pe care ti le-am scris pana acum se refera la " fapta " ; aceasta pe care ti-am scris-o acum se refera la luminare. Din " faptuire " ia omul luminarea cunostintei. Deoarece fapta este oarba si luminarea sunt ochii prin care mintea vede ceea ce nu vedea inainte.

Asadar acum are lumina si ochi si vede altfel lucrurile. Intai a fost harul faptei, acum a luat har de zece ori mai mult. Acum mintea va deveni cer. Vede departe. Are o cuprindere care depaseste cu mult pe cea dinainte. Acum ii lipseste contemplatia ( theoria ), vederea duhovniceasca. A aflat tronul pentru Imparat; ii mai lipseste privelistea, despre care vom vorbi alta data.

Tu, acum, copiaza scrisorile cu cerneala pentru ca sa nu se stearga - deoarece sunt scrise cu creionul - si cerceteaza-le cu atentie pentru ca sa-ti indrepti vietuirea ta.

Categoria: Marturii din viata monahala - Gheron Iosif

Cautare: