Nu voiam, fraţilor, să grăiesc către voi despre acestea, dar mă tem de cuvântul care zice: „Să deşteptaţi pe cei somnoroşi şi să îndemnaţi la lucru pe cei leneşi.” Iar, dacă fugiţi de pământeştile osteneli, apoi nu veţi vedea bunătatea lui Dumnezeu. Căci lucrătorilor le-a făgăduit Dumnezeu sănătate pentru lupta lor, iar pentru osteneli mântuire. Cel leneş nelucrător, după cuvântul Apostolului, să nu mănânce. Lucrarea pământului este asemenea cu viaţa pustnicească şi cu osteneala călugărilor, de vreme ce, scuturându-şi somnul, omul merge la lucrarea pământului şi iubeşte pustia mai mult decât casa şi arginții şi se împotriveşte gerului cu osteneala trupului. Drept aceea un astfel de om îşi mănâncă roadele ostenelilor sale adunând trupului îndulcirile cele trebuitoare. Încă dintru acelea hrăneşte şi pe săraci şi mai ales pe Hristos lisus însuşi, Care însutit înmulţeşte roadele semănătorului dându-i ploaie timpurie şi târzie. Lucrătorul de pământ se va sătura de pâine şi mâinile lui se vor îmbogăţi, fiindcă îşi înalţă stogurile ariilor sale. Şi cel ce se laudă cu ostenelile sale binecuvântat este de Dumnezeu. Iar leneşul, slăvindu-se pe sine, blestemat este. De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneşi, apoi ar fi poruncit buruienilor să facă grâu şi pădurii să facă tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de deşertăciuni, fiindcă aveţi toate mădularele întregi şi trupul sănătos şi nu vreţi să lucraţi. Apoi ce fel de plată veţi lua de la Dumnezeu şi ce veţi aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfa din furt, că de furt El se scârbeşte. Pentru că nu somnoroşilor le-a făgăduit viaţa veşnică, nici mincinoşilor, nici clevetitorilor, nici hoţilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc cu credinţă la toate lucrările. Unii ostenind la roadele cîmpului, alţii păscând dobitoacele şi caii şi din acestea dând zeciuială lui Dumnezeu aşa se mântuiesc. Iar alţii fân cosesc, hrănesc mieii şi din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alţii călătoresc pe mare şi, făcând negustorie pe pământ, adună bogăţie. Daţi dar partea sufletului la biserici şi la săraci şi de aici, după ducerea voastră, veţi lua însutit plata care este păzită în ceruri. Şi cei ce aveţi orice fel de lucru al mâinilor voastre să daţi milostenie, ca prin acea milostenie să aflaţi dreptate la Judecătorul Dumnezeu. Femeilor, antrenaţi-vă trupurile voastre pentru muncă şi întindeţi-vă mâinile voastre la fus şi să cunoaşteţi că bine este a lucra, ca nimeni fără de osteneală nu se va încununa. Că pe fiecare după fapte îl voi judeca, zice Domnul, şi fiecare după faptele sale va lua răsplata.
(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Din cuvintele duhovnicești ale Sfinților Părinți, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2003, pp. 311-312)
Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.
Categoria: Articole
Cautare:
Catre cei lenesi care nu vor sa lucreze
Vizualizari: 784
Id: 19744
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.