Cauzele care determina transformarea pacatelor in patimi

Ajunşi în acest punct, nu este lipsit de importanţă să cercetăm cauzele care determină transformarea păcatelor în patimi. Desăvârşiţi în lupta lăuntrică cu acestea, Sfinţii Părinţi nu se mulţumesc doar a le enumera, ci stabilesc cauzele şi evoluţia acestora: „Patimile sunt stârnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup şi de simţire (percepţia simţuală)" (Sf. Talasie). Cel a cărui minte stăruie asupra lumii sensibile sau materiale se înstrăinează de dragostea duhovnicească şi de înfrânare, primeşte lucrarea diavolească în sine şi devine pricină de smintire pentru aproapele său: „Patimile sunt stârnite de simţire, atunci când nu e de faţă şi dragostea duhovnicească" (Sf. Talasie).

Când frâul simţurilor este slăbit, se aprind patimile - „amplificându-se energia celor mai josnice dintre ele". Dacă iraţionalitatea simţurilor nu este stăvilită, ea devine pricinuitoarea patimilor. Sfântul Maxim consideră că „mintea care zăboveşte în vreun lucru supus simţurilor e stăpânită cu siguranţă de vreo patimă faţă de el, ca de pildă de vreo poftă, de vreo întristare, de mânie, sau de amintirea vreunui rău". Aşadar, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să nu îngăduim ca mintea să ne fie cucerită de vreun lucru sau de vreun gând care ţine de imperiul simţurilor, deoarece o astfel de „îndulcire" va fi imediat urmată de împătimire şi distrugere. După aceea, împătimirea minţii va semăna seminţele tragediei în pământul sufletului nostru.

Pe de altă parte, propriile noastre dorinţe joacă un rol important în procesul de împătimire: „Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi fapta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte" (Iacov 1, 14-15). „Când un frate l-a întrebat pe avva Sisoe: «Ce voi face pentru patimi?» - bătrânul i-a răspuns: «Fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa»".

Sfanţul Maxim Mărturisitorul explică: „Mai întâi amintirea aduce gândul simplu în minte, care zăbovind, se stârneşte patima. La rândul ei, nefiind scoasă afară, patima încovoaie mintea la învoire; întâmplându-se aceasta, se ajunge la păcatul cu fapta". În mod similar, Sfântul Isihie Sinaitul trasează calea de la gând la făptuire: „Întâi este momeala (atacul); al doilea, însoţirea sau amestecarea gândurilor noastre cu ale dracilor vicleni; al treilea, consimţirea (învoirea) minţii de a se afla între cele două feluri de gânduri ce se sfătuiesc în chip păcătos; al patrulea este fapta din afară, sau păcatul".

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 299-300)

Categoria: Articole

Cautare: