Ce a creat Dumnezeu prima data: Pamantul sau Soarele?

Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeu a creat soarele în ziua a patra, ca să nu socoteşti că datorită lui avem ziua”. Sfântul Vasile învaţă: „Cerul şi pământul fuseseră făcute mai înainte; după facerea lor a fost creată lumina, apoi a fost despărţită ziua de noapte, apoi iarăşi s-a făcut tăria şi arătarea uscatului; apa s-a adunat într-o adunare cu margini fixe şi determinate; pământul s-a umplut cu cele care au răsărit din el, a odrăslit mii şi mii de feluri de plante şi s-a umplut cu toate soiurile de arbori. Nu erau încă nici soarele, nici luna, ca să nu spună oamenii că soarele este pricina şi tatăl luminii, ori ca aceia ce nu-l cunosc pe Dumnezeu să-l socotească creator al celor răsărite din pământ. [...] Dacă lumina a fost făcută mai înainte, pentru ce se spune acum iarăşi că soarele a fost făcut ca să lumineze? [...] Cuvintele acestea nu sunt contrare celor ce s-au spus despre lumină. Atunci, la început, s-a adus la existenţă firea luminii; acum, corpul acesta ceresc a fost făcut ca să fie vehicul al acelei lumini întâi-născute. [...] Să nu-mi spui că este cu neputinţă ca acestea să stea despărţite. Nici eu nu spun că ne este cu putinţă, mie şi ţie, să despărţim lumina de corpul soarelui, ci spun că cele care, pentru mintea noastră nu sunt despărţite, acelea pot fi despărţite în realitate de Creatorul firii. [...] „Să fie spre semne şi spre zile”, zice Scriptura. Nu ca să facă zilele, ci ca să stăpânească zilele. Căci ziua şi noaptea au fost făcute înainte de facerea luminătorilor”.

Sfântul Ambrozie subliniază îndeosebi acest fapt:

„Priveşte mai întâi la tăria cerului care a fost făcută înaintea soarelui; priveşte mai întâi la pământul care a început a se vedea şi era tocmit încă mai înainte ca soarele să se ivească; priveşte la verdeaţa pământului care a fost mai înainte de lumina soarelui. Rugii de mure au fost mai înainte de soare; firul ierbii e mai bătrân ca luna. Aşadar, nu socoti drept zeu acel lucru ale cărui daruri date de Dumnezeu se văd a fi mai preţioase. Trecuseră trei zile; în vremea aceasta nimeni nu s-a îngrijit de soare totuşi strălucirea luminii se vădea pretutindeni. Căci şi ziua îşi are lumina ei, care şi ea a fost mai înainte de soare.”

Ideea că viaţa pe pământ a fost de la început dependentă de soare, şi chiar că pământul însuşi provine de la soare - este o idee recentă, care nu e altceva decât o simplă presupunere; nu are nici măcar legătură directă cu adevărul sau falsitatea aşa-numitei evoluţii a vieţii pe pământ. Întrucât oamenii veacurilor recente au căutat o „nouă” şi „naturală” explicaţie a obârşiei lumii, lepădându-se de explicaţia provenită din descoperirea dumnezeiască, a părut a fi de la sine înţeles că soarele - mult mai mare şi mai însemnat din punct de vedere astronomic decât pământul, şi centrul orbitei terestre - trebuie să preceadă pământul, mai curând decât invers.

Dar descoperirea dumnezeiască, în tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, ne spune dimpotrivă: pământul este întâi, atât ca timp, cât şi ca însemnătate, iar soarele al doilea. Dacă mintea nu ne-ar fi aşa de încătuşată de modele intelectuale ale vremii, de nu ne-am teme aşa de tare să fim socotiţi „rămaşi în urmă”, nu ne-ar veni aşa de greu să ne deschidem minţile spre această explicaţie alternativă a începuturilor lumii.

În concepţia scriptural-patristică, pământul, ca sălaş al omului, încununarea zidirii lui Dumnezeu, e centrul universului. Orice altceva - indiferent de explicaţia ştiinţifică a stării şi mişcării sale prezente, sau de imensitatea sa fizică în comparaţie cu pământul - este un lucru secundar, şi a fost făcut întru folosul pământului, adică al omului. O asemenea putere şi măreţie ca a Dumnezeului nostru n-ar trebui să ne mai lase nici o îndoială că într-o singură clipă de punere în lucrarea puterii Sale ziditoare a adus la fiinţare întregul pământ - mare pentru noi, dar numai o fărâmă în univers - iar într-o altă clipă a puterii Sale a făcut întreaga imensitate a stelelor cerului. Putea să facă infinit mai mult decât atât, dacă ar fi voit; în textul insuflat al Cărţii Facerii El ne-a lăsat doar o simplă schiţă a celor săvârşite, iar istorisirea lor nu este obligată să se conformeze cu speculaţiile şi presupunerile noastre omeneşti.

(Ieromonah Serafim Rose, Cartea facerii, crearea lumii noi și întâiul om: perspectiva creștin-ortodoxă, traducere din limba engleză de Constantin Făgețan, Ed. a 2-a, rev., Editura Sophia, București, 2011, pp. 84-85)

Categoria: Articole

Cautare: