"Ce bine m-am simţit la Liturghie!" Intâi de toate, Liturghia nu este o simţire. Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simţire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înţeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtăşit, dar nu am simţit nimic, nu înseamnă însă că nu m-am împărtăşit. Dumnezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înşelatoare.
Aici însă cuvântul "m-am simţit" are sensul de "trăiesc". Ajungem în situaţii în care înţelegem ceea ce simţim. Se poate să fim împreună de zece ani. Zece ani să ne bucurăm de iubirea dintre noi şi, dintr-odată, să-ţi spun câteva vorbe şi atunci să-mi zici: "Astăzi am înţeles cât de mult mă iubeşti!" Nu ştiai? Dacă n-ai fi ştiut, ai fi plecat. Ai ştiut, dar acum ai trăit iubirea mea. Astăzi antenele duhului tău au recepţionat ceea ce aveai întotdeauna, dar acum i-ai ţinut piept, te-ai oprit asupra ei. Ca să pricepi abia astăzi că te iubesc sau ca să pricep astazi că mă iubeşti înseamnă că până acum ai avut o zăvorâre egoistă, o pretenţie de la ceilalţi pentru tine însuţi, sinele tău era centrul existenţei tale, şi nu eu. De aceea n-ai înţeles. Astăzi ai simţit o îmbiere, un dar, o afierosire. Astăzi ai murit atât cât depindea de tine şi, de aceea, ai înţeles că eu te iubesc, ca eu sunt, oarecum, viaţa ta. Aşadar, aceasta este o trăire.
(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe, Editura Sf. Nectarie, pp. 60-61)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce bine m-am simtit la Liturghie!
Vizualizari: 710
Id: 22196
Imagine:
Share:
Povestire folositoare
Trebuia sa ajuti si tu, cat de putin...
Zavorati comorile duhovnicesti cu cheia tacerii!
Sa laudam pe Domnul cu toate madularele: cu limba, cu auzul, cu cugetul, cu inima
Adevarata lucrare pentru incepatori, avansati si desavarsiti
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.