Ce bucurie sa fim cu Domnul, prin impartasire, si ce durere, cand ne departam de El

M-a preocupat starea inimii dumneavoastră după împărtăşirea cu Sfintele Taine. Căci Sfintele Taine sunt preînchipuite de mană. Aceasta primea gust după nevoile fiecăruia. Iată că şi împărtăşirea cu Sfintele Taine v-a dat să gustaţi ceea ce aveaţi nevoie. Acum ştie inima dumneavoastră ce înseamnă să fii cu Domnul şi ce înseamnă să fii fără El. Ce bine este când El este aproape, când ne încălzeşte şi ne desfată! Dar ce se întâmplă cu sufletul când El se retrage!

Îmi vine în minte comparaţia lui Macarie Egipteanul dintre lucrarea harului dumnezeiesc şi cea a mamei faţă de pruncul ei. Când pruncul aţipeşte de la legănatul necontenit al mamei, el uită cât de dragă îi este mama; atunci când mama îl lasă singur şi se ascunde, copilul începe să ţipe, văzându-se singur. Mama însă este în preajmă şi din nou îl ia în braţe. Ce tare se strânge atunci la sânul ei! Iar până atunci se uita în toate părţile, era împrăştiat, râdea, uitând de mamă. Tot astfel este cu sufletul. Datoria noastră este să primim totul şi să mulţumim pentru toate. Fie slava Domnului în veac!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 15)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: