Ce culmi grele poate atinge ura dintre frati?

Pe la anul 380 (adică acum 1578 de ani) păstorea în Cetatea Cezareei, Episcopul Faretrie. Era episcop numai cu numele, căci grija lui nu era pentru mântuirea turmei, ci pentru avere şi trai răsfaţat. Ştia cum să se linguşească pe lângă dregătoriile împărăteşti pentru a câştiga protecţie şi nume bun peste tot. Era — cum s-ar zice — un om diplomat, care schimbă masca la orice împrejurare şi nu i se pricepe vicleşugul.

Ținea la curtea episcopiei lui o droaie de clerici destrăbălaţi ca şi el, şi duceau cu toţii o viaţă „fericită”. Nimic duhovnicesc nu se vedea la curtea acestui episcop trântor.

Dar iată că la hotarele Chesariei se iveşte un cleric din cei care gonesc trântorii. Şi cine credeţi că era acest cleric? Era Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, slava amvonului din toată lumea şi din toate veacurile, care cu flacăra cuvântului său izgonea întreaga tabără a demonilor şi putea să ardă mii de trântori de seama lui Faretrie, însă, pentru adevăr şi pentru dreptate, el era acum prigonit de capetele încoronate şi trimis în surghiun. Escortat de ostaşi, el era silit să meargă pe jos peste zece hotare, prin locuri sălbatice. Fiind pe-nserate, Sfântul Ierarh şi cu însoţitorii lui au poposit în Cetatea Cezareei.

În puterea nopţii, când toţi se linişteau, aud nişte strigăte sălbatice. Cine putea să fie în vremea nopţii, decât barbarii sau tâlharii.

Însă nu erau nici barbarii şi nici tâlharii, erau slugile lui Faretrie care urmăreau pe bărbatul cel sfânt. Căutau să-l izgonească şi de acolo.

N-a avut încotro şi a trebuit să plece şi de acolo noaptea la drum, spre locul surghiunului, acela de care lumea toată nu era vrednică. S-a dus albina cea cerească pe calea surghiunului, lăsând pe trântorul zavistnic ca să huzurească în fericirea lui. Iată până unde ajunge răutatea zavistiei! De multe ori ţările ajung pe mâna celor tirani, iar Bisericile ajung pe mâna păstorilor năimiţi, căci oamenii vrednici n-au parte de locul cuvenit, din cauza celor zavistnici. Milioane de suflete se pierd, fiind lipsite de povăţuitorii cei adevăraţi.

Este vrednic de amintit aici că săgeata asta a zavistiei este mai veninoasă atunci când ea vine chiar de la fratele de acelaşi neam şi din acelaşi cin. Nu este rană mai dureroasă ca rana pricinuită de zavistia frăţească. Zavistia frăţească a adus cel dintâi omor în lume şi din cauza ei a fost vândut ca rob preafrumosul Iosif, cel mai iubit fiu al patriarhului Iacob. Din cauza zavistiei dintre fraţi s-au omorât între dânşii toţi feciorii şi urmaşii Sfântului Constantin cel Mare, şi a ajuns împărăţia în mâinile unui om lepădat de Dumnezeu (adică Iulian Paravatul).

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 407)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: