Sunt multe adevăruri amare în scrisoarea ta. Departe de noi, însă, deznădejdea. Deznădejdea e zestrea morţii, pe care necredincioşii o primesc cununându-se cu moartea. Au fost şi vremuri grele pentru Biserica lui Hristos, însă nici luptătorii nu s-au plecat, nici lupta nu a fost pierdută. Numai să citeşti la Sfântul Vasile cel Mare imaginea stării de atunci din Biserică şi din lume, imagine neagră ca o noapte neagră pe o mare înviforată. Părea că e aproape sfârşitul lumii şi că Judecata de Apoi este pe cale să vină; dar iată că de atunci au trecut în zbor vreo şaisprezece veacuri. Credinţa lui Hristos nu doar că nu s-a stins, ci a cuprins tot globul pământesc şi a luminat toate marginile lumii. Şi cu toate că nu le-a luminat pe toate deopotrivă, razele ei au ajuns totuşi pretutindeni fie de-a dreptul, fie pieziş.
Acum câteva zile a fost la mine profesorul Manning din New York. Suflet bogat, plin de cunoaştere pământească şi totodată plin de credinţă. L-am întrebat despre credinţa la studenţii americani. Eu - zice - ştiu că credința lui Hristos e o putere nebiruită. Precum mercurul în barometru, această putere se ridică şi se coboară, însă nu se împuţinează. Oamenii superficiali şi neştiutori se înşală crunt atunci când proorocesc pieirea creştinismului. Cu o sută de ani în urmă, când ştiinţele naturii începuseră să ia mare avânt, în universitatea P. s-au înscris numai cinci studenţi la facultatea de teologie. Numai cinci, auziţi? Şi când s-au înscris aceştia cinci, ceilalţi studenţi râdeau de ei, zicând: „Voi nu vedeţi că s-a terminat cu credinţa?“ Iar acum, după o sută de ani, în aceeaşi universitate la ştiinţe teologice sunt înscrişi câteva sute de studenţi. Uite ce zice un american despre americani.
Iar tu, sârbule, uită-te câte sute de teologi sunt doar în facultatea voastră de teologie! Peste două sute. Oare necredinţa, sau credinţa celor două sute de taţi şi două sute de mame ale voastre v-au adus în şcoala duhovnicească? Credinţa, fără îndoială. Iar faptul că unii dintre creştini au căzut din credinţă, pentru cine e o nefericire afară numai pentru ei înşişi? Oare necredinţa lor va face netrebnică credinţa lui Dumnezeu? Aşa întreba eroicul apostol al lui Hristos în cele dintâi zile ale istoriei noastre, care acum a împlinit nouăsprezece veacuri. Aceste numeroase veacuri au dat dreptate perspectivei lui luminoase asupra viitorului. Însuşeşte-ţi şi tu această luminoasă perspectivă apostolică asupra viitorului creştinismului. Încearcă să scrii despre Biserică o lucrare cu titlul: „Carul triumfal al lui Hristos“. Durerea ta pentru necredinţa unora arată dragostea ta faţă de Hristos. Ştii şi tu că durerea este una din expresiile cele mai des întâlnite ale dragostei. Să te păzeşti bine, însă, ca nu cumva să îi urăşti pe cei care nu cred.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 1, Editura Sophia, București, 2008, pp. 11-12)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce facem cu cei care nu cred in Dumnezeu
Vizualizari: 750
Id: 20327
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.