Smerenia trebuie înţeleasă în două feluri, şi anume smerenia femeii păcătoase, de pildă, şi smerenia Maicii Domnului. Nu sunt la fel. Femeia păcătoasă avea mai mult conştiinţa păcatului, conştiinţa că este păcătoasă şi avea o smerenie din conştiinţa că a făcut păcate şi cerea de la Dumnezeu iertare. E un tip al smereniei, şi această smerenie o avea şi vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, care-şi bătea pieptul şi zicea: „Doamne, milostiv fii mie păcătosului”, îşi recunoştea păcatele, iar smerenia lui era aceea de a-şi recunoaşte păcatele, izvora din cunoaşterea păcatelor. E un chip al smereniei. Maica Domnului avea o smerenie care nu era întemeiată pe conştiinţa păcatelor, Maica Domnului avea o smerenie ca rezultat al virtuţilor.
Sfântul Isaac Sirul vorbeşte despre smerenia ca rezultat al virtuţilor. Zice că smerenia este aceea pe care o avem când sufletul a trecut prin toate locaşurile virtuţilor şi a ajuns la smerenie. O astfel de smerenie a avut Maica Domnului şi o astfel de smerenie o are în vedere când zice „Că a căutat Dumnezeu spre smerenia roabei Sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile“ (Luca 1, 48). Smerenia Maicii Domnului este prin urmare o smerenie ca rezultat al virtuţilor şi noi trebuie să avem smerenia cea corespunzătoare cu viaţa noastră: dacă ştim că avem păcate trebuie să avem smerenia cea din păcate, dacă ne-am mutat de la păcate la virtuţi să avem smerenia cea din virtuţi. O astfel de smerenie din virtuţi nu a avut numai Maica Domnului, ci şi Sfântul Ioan Botezătorul când zicea despre Domnul Hristos şi despre el însuşi: „Acela trebuie să crească iar eu să mă micşorez“ (Ioan 3, 30).
Smerenia ne ajută foarte mult şi de aceea progresul duhovnicesc arătat ca o casă duhovnicească are în cuprinsul lui, ca un fel de legătură a tuturor faptelor bune, smerenia pe care trebuie să o aibă toţi aceia care fac anumite fapte bune.
(Arhim. Teofil Părăian, Prescuri pentru Cuminecături, Editura Lumea credinței, p. 100-101)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce fel de smerenie a avut Maica Domnului?
Vizualizari: 706
Id: 23784
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.