CAPITOLUL XXXVII
Ce inseamna apa calda care se toarna in sfintele taine
Chemand astfel pe credinciosi la Cina cea sfanta, preotul se impartaseste el cel dintai, impreuna cu cei care fac parte din cinul preotesc si cei ce slujesc altarului, dupa ce a turnat mai intai apa calda in potir, inchipuind pogorarea Sfantului Duh peste Biserica. Odinioara, Mangaietorul S-a pogorat dupa ce toata lucrarea lui Hristos fusese implinita, iar acum se salasluieste in cei ce se impartasesc dupa ce cu vrednicie Jertfa a fost adusa si darurile s-au sfintit. In randuiala sfintei slujbe de pana acum, s-a inscris in paine, ca pe o tablita, intreaga iconomie a lui Hristos: L-am vazut pe Dansul, ca intr-o icoana, mai intai prunc, apoi dus la moarte, rastignit si impuns in coasta: dupa aceea am vazut cum painea s-a prefacut in insusi preasfantul Trup, care a patimit cu adevarat cele de mai sus si apoi a inviat, S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui. Dupa toate acestea, trebuia sa se inchipuie si sfarsitul lor, pentru ca savarsirea Tainei sa fie deplina, adaugandu-i-se aceasta incheiere a intregii lucrari si iconomii dumnezeiesti. Caci, care este rezultatul si urmarea patimilor, invataturii si faptelor Mantuitorului? - Nimic altceva decat venirea Sfantului Duh in Biserica, daca le privim pe acestea in legatura cu noi. Prin urmare, dupa cele dinainte, se cuvenea sa se infatiseze, in Sfanta Liturghie, si aceasta venire. Ea este infatisata prin turnarea apei calde in Sfintele Taine. Caci aceasta apa, fiind prin firea ei apa, dar avand si caldura focului, inchipuieste pe Sfantul Duh, care e numit si apa, dar care S-a aratat si in chip de limbi de foc cand S-a revarsat peste Sfintii Apostoli, iar momentul acesta din Liturghie aminteste ziua pogorarii Sfantului Duh; atunci S-a pogorat dupa ce se implinisera toate cele privitoare la Hristos, iar acum, apa aceasta se adauga dupa ce Darurile s-au desavarsit. Caci in Sfintele Taine este intruchipata Biserica, deoarece ea e trupul lui Hristos (in parte trup si madular al lui Hristos). Odinioara Biserica a primit pe Sfantul Duh dupa inaltarea lui Hristos la ceruri, iar acum ea primeste darul Sfantului Duh, dupa ce sfintele Daruri au fost primite in altarul cel mai presus de ceruri, deoarece ni-L trimite in schimb Dumnezeu, Care le-a primit pe dansele dupa cum am spus mai inainte. Pentru ca Mijlocitorul e acelasi, atunci ca si acum: insusi Sfantul Duh.
Categoria: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cautare:
Ce inseamna apa calda care se toarna in sfintele taine :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Vizualizari: 1033
Id: 2260
Imagine:
Share:
Despre chemarea credinciosilor la impartasire si raspunsul lor :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre rugaciunea preotului pentru credinciosi, dupa impartasirea acestora :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre multumirea si slavirea urmatoare :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii? :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Sfintirea se efectueaza indeosebi in sufletul celui ce se impartaseste :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Sfintirea darurilor se savarseste si in biserica latina la fel ca la noi :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre cele ce se savarsesc in painea de la proscomidie :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Pentru ce se acopera darurile si despre cele ce se rostesc atunci :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
De cate ori se face pomenirea sfintilor in liturghie si care e deosebirea dintre ele :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre scopul Sfintei Liturghii in general :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Cei morti sunt si ei sfintiti de catre sfintele daruri, ca si cei vii? :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre obsteasca multumire pentru impartasirea cu sfintele taine si despre rugaciunile de la sfarsitul liturghiei :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Despre slavirea lui Dumnezeu de la inceputul Liturghiei (si ectenia cea mare) :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Impotriva celor care pretind ca pomenirea sfintilor la liturghie ar fi o rugaciune a preotului catre Dumnezeu, pentru dansii :: Talcuirea dumnezeiestii Liturghii - Sfantul Nicolae Cabasila
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.