Ce inseamna sa facem ascultare?

Monahul pe care l-a întâlnit David se numea Acachie. Desigur, împrejurările în care s-au cunoscut au fost neobişnuite, neprevăzute şi trebuia să fie cercetate bine de Părintele Acachie. A vorbit cu David cu acea simplitate care îl caracteriza şi repede a câştigat încrederea copilului. Era încă mic pentru ceea ce căuta, dar cu toate acestea, înţelepciunea copilului, înţelepciune de om bătrân, au îndepărtat reţinerea lui. Părintele Acachie auzise şi despre întâmplarea cu Sfântul loan Botezătorul, care uimise tot ţinutul acela. Iar acum, auzind şi povestirea lui David despre hotărârea lui, despre ceea ce dorea, s-a convins că este vorba despre un copil, care, deşi nu ştia încotro să se îndrepte, se vedea totuşi că are încredere în Dumnezeu. Şi cu toate acestea ştia ce voia.

- Tatăl tău este de acord cu hotărârea ta? Aţi vorbit împreună despre plecarea ta? El e de acord să pleci atât de tânăr de acasă? N-o să fie neliniştit şi n-o să te caute?

- Cred că nu, Părinte, nu cred că mă va căuta, pentru că a ştiut şi s-a aşteptat să plec. Cu toate acestea, nu am vorbit cu el, pentru că ar fi fost de prisos. Cât despre faptul că sunt tânăr, aşa cum ați spus, cred că unii oameni sunt de o părere, alţii de alta. Vârsta de cincisprezece ani pentru unii copii poate fi o vârstă mică, nu însă şi pentru mine. Cred că şi Sfinţia Voastră sunteţi de aceeaşi părere cu mine în privinţa asta, pentru că altfel nu aţi fi fost de acord să mă primiţi, ci m-aţi fi izgonit acasă.

- Ai dreptate. Dar nu te mândri şi nu fi atât de încrezător în tine însuți, pentru că în călugărie asta nu se numeşte smerenie. Şi tu năzuieşti să devii călugăr. Dar asta nu se face fără smerenie. Dacă vrei să vii cu mine, înseamnă că primeşti să mi te supui. Eu sunt dintr-o mănăstire de lângă Magnisia, unde mă nevoiesc în călugărie alături de alți şapte călugări bătrâni. Fiecare bătrân are şi unul sau doi ucenici, care se supun orbeşte stareţului lor. Dacă primeşti condiţiile, rămâi. Dacă nu le primeşti, pleci de la început. Aşadar poţi hotărî.

- Părinte, primesc fără nici o şovăială.

- Şi, fireşte, la schit vei fi ultimul...

Părintele Acachie, după cum se vedea, era un ascet aspru. Dar cu toate acestea avea o cultură înaltă şi o mare experienţă duhovnicească în cele ale călugăriei. El avea şi misiunea de a călători peste tot, pentru a-i întări pe cei slabi în credinţă. Era cunoscut nu numai acolo pe unde trecea, ci până şi la Patriarhie ajunsese vestea despre cultura şi viaţa sa virtuoasă. Pe David l-a îndrăgit din prima clipă, însă nu i-a arătat asta. Mergeau, aşadar, tăcuţi spre mănăstire. Pe Părintele Acachie l-a impresionat faptul că David nu a luat nimic cu el, nici hrană, nici haine. Aceasta însă se poate explica în două moduri: ori uşurătatea lui i-a hotărât plecarea, ori într-adins nu s-a gândit deloc la cele de care are nevoie trupul. Părintele Acachie ştia care dintre cele două pricini l-au făcut pe David să plece astfel. Totuşi, în timp ce mergeau pe cale, l-a întrebat pe copil:

- Nu trebuia să te gândeşti puţin la călătoria ta? Mai avem două zile de mers. Ai fi mers flămând pană la capăt?

- lertaţi-mă, Părinte, dar nu am ştiut unde voi merge. Am ştiut numai că Dumnezeu mă povăţuieşte şi nu m-am gândit la ce voi mânca. Sfinţia Voastră, Părinte, v-aţi gândit şi la cele pentru trup. Eu nu vreau să vă lipsesc de hrană, ci voi răbda până la sfârşit, oricât de lung ar fi drumul.

- A, nu aşa. Aici faci ascultare. Trebuia să te gândeşti la asta mai înainte de a pomi la drum. Acum vei mânca din hrana mea, dar să ştii că mă lipseşti pe mine de o parte din ea.

- Am greşit că am pornit la drum fără mâncare?

- Tu ce zici? Nu a fost o greşeală? Ai plecat undeva, nu ştiai cât timp îţi va trebui pentru a ajunge acolo şi nu ai luat nici pâine cu tine?

- Părinte, iertaţi-mă. Atunci când am plecat nu m-am gândit deloc la aceasta. M-aş fi gândit la toate acestea, dacă mai întâi am fi discutat împreună.

- Bine. Ai început cu o greşeală, şi ai mai făcut încă una. Dacă vom căuta bine, vom afla mai multe. Ajunge numai să vrem să le căutăm şi să credem că nu acţionăm bine, şi vom vedea că tot ceea ce facem nu are nici o îndreptăţire. Aceasta se întâmplă acum şi cu tine. Nu ai voie să spui nimic, pentru că eşti deja ascultător. Faci ceea ce îţi spun şi primeşti fără să cârteşti judecata şi hotărârea mea. O spun pentru ultima dată. Numai atunci să nu asculţi şi să nu împlineşti porunca mea, dacă ceea ce îţi cer nu este moral şi nu este în acord cu credinţa noastră.

- Adică, se poate întâmpla şi aceasta?

- În mod normal, nu trebuie să se întâmple aşa ceva. Tu vei asculta totdeauna cu atenţie cele ce ți se vor spune de către toţi din schit, deoarece, precum am spus, eşti ultimul. Unele ca acestea are călugăria, precum şi altele mai grele. Răspunsul pe care îl dau toți la porunca primită este unul: „Să fie binecuvântat!”.

- Fără numai dacă...

- Ţi-a rămas mintea la credinţă şi morală. Dar ia aminte la ce îţi spun: nu-ți voi cere nimic care să fie împotriva credinţei şi moralei noastre, căci noi tocmai întărirea credinţei şi moralei urmărim. Se poate ca cineva din mănăstire să-ți ceară ceva care nu se poate explica, ceva care aparent este incorect. Se poate să ţi se spună: „destramă-ți ciorapul, spală-ți salteaua în prima zi, sapă grădina cu muchea sapei, plantează răsaduri de roşii în luna februarie”. Răspunsul tău va fi totdeauna: „Să fie binecuvântat!”. Îţi pot spune, de pildă: „peste puţin vom ajunge la mănăstire”, iar noi să mai întârziem o zi. Îți pot spune „ne vom întoarce înapoi să aflăm drumul”. Totdeauna va trebui să dai acelaşi răspuns. Niciodată să nu spui „nu”, niciodată „de ce”, niciodată „mă îndoiesc”. Totdeauna să se audă un singur răspuns: „Să fie binecuvântat!”. Eşti de acord? Am spus bine? Mai vrei să vii cu cu mine?

- Părinte, să fie binecuvântat!

(Cuviosul David „Bătrânul” - „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 39-42)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: