Să ştim că nu se poate să fim cinstitori de Dumnezeu câtă vreme nu suntem şi cinstitori de oameni, mai ales cinstitori ai oamenilor lui Dumnezeu. Nu se poate să-I slujeşti lui Dumnezeu câtă vreme îi ocoleşti pe oamenii lui Dumnezeu, pe oamenii pe care Dumnezeu i-a pus să fie martorii Lui în această viaţă. Cei care nu sunt cinstitori de preoţi, cei care nu sunt cinstitori de preoţie, cei care ar cinsti preoţia numai în măsura în care ei înşişi ar fi preoţi, aceia de fapt nu sunt nici gânditori de Dumnezeu, nu sunt nici cinstitori de Dumnezeu, pentru că nu poţi să fii cinstitor de Dumnezeu şi să fii dispreţuitor, desconsiderator al oamenilor pe care Dumnezeu i-a pus ca să fie martorii Lui în această lume. De aceea Biserica noastră este o biserică cu preoţie, de aceea Biserica noastră este o Biserică cu ierarhie, de aceea Biserica noastră este o Biserică în care darul lui Dumnezeu se coboară peste oameni prin mijlocire preoţească.
Nu se poate Liturghie fără preoţie. Nu se poate Liturghie decât acolo unde este preoţie. Unde este preoţie şi Liturghie, acolo este ortodoxie. Cine nu ia seamă la Sfânta Liturghie, cine nu ştie şi nu vrea să ştie că Duminica este a lui Dumnezeu, cine nu ştie şi nu vrea să ştie că Sfânta Liturghie este cel mai mare dar al lui Dumnezeu în această lume pentru mântuirea credincioşilor, acela nu este cinstitor de Dumnezeu, acela nu este purtător de Dumnezeu, acela nu este purtător de Hristos, acela nu este purtător de Duh.
(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 260-261)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce inseamna sa fim cinstitori si ganditori de Dumnezeu
Vizualizari: 699
Id: 13804
Imagine:
Share:
Omul este o fiinta care trebuie desavarsita si implinita
Cand toate sunt impotriva ta, ai Cel mai puternic aparator!
Implinirea poruncii a cincea
Cand te apropii pentru rugaciune de fata lui Dumnezeu, asa sa te faci in gandul tau, ca o furnica
In iad pacatosii se gandesc numai la ei insisi si diavolii se bucura de chinurile lor
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.