Ce ne invata Sfintii Parinti despre inima

- Ce ne învaţă Sfinţii Părinţi despre inimă?

- Inima este centrul vieţii şi al sufletului nostru. Pentru aceea şi Dumnezeu ne-o cere, zicând: „Fiule dă-Mi inima ta!” (Pilde 23, 26). Iar Iov zice: „Nimic nu este mai adânc decât inima omului”. Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa „Hexaimeron”, spune că „inima este rădăcina vieţii”. Ea se zideşte în toate fiinţele întâi şi tot ea se preface în pământ, cel mai de pe urmă. Înţeleptul Solomon zice: „Cu toată străjuirea străjuieşte inima ta, că într-însa sunt izvoarele vieţii” (Pilde 4, 23). Altfel, inima se face izvor al morţii, în loc de izvor al vieţii. După Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri, şi anume:

Inima este centrul tuturor puterilor fireşti ale omului, adică puterea hrănitoare (nutritivă), seminală, crescătoare etc. Inima este şi centrul puterilor sufleteşti ale omului, care sunt în număr de cinci, şi anume: voinţa, raţiunea – formată din cinci părţi: minte, gând, ce răsare din minte ca raza de soare, cugetare, alegere şi hotărâre –, simţirea, numită şi puterea poftitoare, mânia (puterea mânioasă) şi cuvântul (puterea cuvântătoare).

Aceste cinci puteri se numesc puteri sufleteşti şi îşi au sediul în inimă. Apoi, inima este centrul (locul) puterilor afară de fire, adică al patimilor. Păcatele şi patimile se numesc afară de fire, pentru că nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din început în om. Păcatele îşi au sediul tot în inimă, după cuvântul Mântuitorului Care zice: Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele... (Matei 16, 19).

Inima este încă centru suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh şi al tuturor faptelor bune, care îşi au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta inimii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simţiri, iar patimile cele ce ies din inimă le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii, pentru a opri orice cuget pătimaş să nu intre în inimă.

(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 70-71)

Categoria: Articole

Cautare: