Ce potentiaza ispita curviei

Un frate, luptându-se spre curvie, a mers la un stareţ; şi l-a rugat pe el să se roage pentru dânsul ca să se uşureze războiul de la dânsul; iar el s-a făgăduit; şi s-a rugat stareţul pentru fratele şapte zile. Iar a şaptea zi a întrebat pe fratele, zicând: „Cum se află, frate, războiul?" Şi a răspuns acela: „Rău, n-am simţit nicio uşurare". Şi s-a mirat stareţul; şi a rugat pe Dumnezeu să-i descopere lui pentru care pricină nu s-a uşurat fratele; şi s-a arătat lui Satana noaptea şi a zis: „Crede-mă, bătrâne, că, din ziua cea dintâi de când ai început a te ruga lui Dumnezeu, eu m-am depărtat de la dânsul, dar el are un osebit drac al său, şi osebit război din lăcomia gâtului şi a pântecelui lui; că eu nu am treabă la războiul lui, ci însuşi pe sineşi se luptă mâncând şi bând şi dormind mult, adică până la saturare sau şi peste saturare. (Apoftegma se află în Patericul egiptean, Despre curvie, 23). Deşi textul nu prezintă probleme de traducere, e de mirare cum se poate ca Satana (pesemne Diavolul însuşi, căpetenia celorlalţi draci), deşi la urmă zice că prin rugăciunea bătrânului el s-a depărtat de la fratele şi că acesta suferă numai din pricina lăcomiei sale, mai-nainte a zis că are un drac osebit al lui, sau propriu... Adică fratele şi-a ales lăcomia, socotind-o proprie sieşi, ca pe o soartă de care vrea să se îndulcească neîncetat. După unii Părinţi, se pare că omul poate păcătui - într-o primă „etapă” - şi fară „şoptirea” Satanei: însă dacă el este îngrădit sufleteşte de zidul smereniei lui Hristos, vrăjmaşul nu poate cunoaşte niciun fel de gând de-al său, nicio pricină şi chip de săvârşire a virtuţii.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 114-115)

Categoria: Articole

Cautare: