Ce putem face, daca slabeste credinta?

Dacă eşti într-o stare de recrudescenţă interioară, sigur slăbeşte credinţa. Să nu slăbească! Chiar şi la sfinţi se constată o viaţă de oscilaţie, o ridicare şi o coborâre. Pentru că te mai părăseşte harul, ca să nu te mândreşti, să nu spui: “Ia uite eu unde am ajuns!” Te mai părăseşte harul ca să te smereşti. Dar nu trebuie să-ţi pierzi credinţa. Tu trebuie să fii mereu prezent. Că nu rezolvi atât de mult prin rugăciunea pe care o faci, ci prin harul lui Dumnezeu, că tu vrei cu orice chip ajutorul lui Dumnezeu. Pentru că imediat vine satana să-ţi folosească mintea. Nu trebuie să vă speriaţi, el nu se astâmpără. Dumnezeu ştie ce vrei tu, nu te speria deloc, tu continuă rugăciunea. Dacă ziceţi: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, îl sperie pe dracul. Pentru că este puterea numelui pe care nu o poate suporta satana. Vezi? E lipsă de trăire interioară şi adevărată, nu raţională. Ar trebui să înţelegeţi singuri lucrurile acestea!

Iar în legătură cu oscilaţia asta, care şi la sfinţi se constată, există un cuvânt la Sfântul Apostol Pavel care spune aşa: “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au vestit vouă învăţătura lui Dumnezeu, la a căror sfârşit privind, să le urmaţi credinţa” (Evrei 13, 7). Adică la sfârşitul vieţii ei s-au desăvârşit şi au cuvântul puternic şi întreg. Deci, dacă noi suntem în luptă, acum ne ajută harul lui Dumnezeu. Dar luptă este toată viaţa, o ispită continuă.

(Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 201-202)

Categoria: Articole

Cautare: