Ce sa fac acum, parinte?

Eu, cu cât pot, îi ajut pe oameni să îşi înţeleagă situaţia, în măsura în care pot înţelege. Sunt şi unii oameni pe care de la început nu-i interesează.

De exemplu, vine unul la mine, era fumător, şi a zis să-l spovedesc. Eu am zis:

‒ Îţi spun drept că nu te-aş spovedi.

‒ Păi, de ce, părinte?

‒ Miroşi a fum, înseamnă că eşti fumător şi eu pe fumători şi aşa nu îi dezleg.

Pentru că pentru mine e condiţia aceasta: dacă vrea să fie cu Dumnezeu să nu mai fie cu tutunul. Şi atunci el a spus:

‒ Păi, nu-i nimic părinte, dacă nu mă spovedeşti, lasă că mă spovedesc eu.

Şi am zis:

‒ Bine, du-te unde vrei, dar să-i spui celui la care te spovedeşti ce ţi-am spus eu. După aceea, va face ce va vrea cu tine.

Deci, el a şi găsit „soluţia”, în faţa mea a găsit „soluţia”... Vedeţi, ca duhovnic, l-ai şi pus pe om în faţa unei situaţii pe care el nu o acceptă. Pentru că pe om nu-l poţi ajuta decât în măsura în care vrea şi el să fie ajutat. Dacă nu vrea omul să-l ajuţi, nu-l poţi ajuta, n-ai cum intra în componenţa fiinţei lui, în existenţa lui, decât dacă îţi dă voie el, decât dacă vine el şi zice: „Părinte, ce am de făcut?”. Și-atunci, îi spui: „Uite, te laşi de fumat”.

Să ştiţi cu toţii, aceştia care vin la mine pentru fumat, fumători, asta le spun: „Ne întâlnim când nu mai eşti fumător”. E o chestiune clară: „Ne întâlnim când nu mai eşti fumător. Până mai eşti fumător, nu mai am ce vorbi cu tine”. Şi aşa e cu toate păcatele când e vorba de sistem de păcătuire (n.r. ‒ păcătuire sistematică). Asta e condiţia mea, nu-i condiţia tuturor.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni – Mijloace de îmbunătăţire sufletească, Editura Agaton, pp. 337-338)

Categoria: Articole

Cautare: