www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce se intampla atunci cand ne suparam si tinem dusmanie?

Ce se intampla atunci cand ne suparam si tinem dusmanie?

Supărarea dumneavoastră pe N.N. este un rău progres! Căci puteţi spune ceea ce aveţi de spus şi fară să puneţi la inimă. Judecând drept, nu există lucru pe lume pentru care ar trebui să ne supărăm. Ce este mai scump decât sufletul şi liniştea lui? Iar supărarea ne răpeşte această linişte. Atunci, omul îşi este singur ponegritor. Şi tot el le mai şi umflă, sporind în suflet nedreptăţile altuia... Şi toate acestea, din lipsa atenţiei faţă de sine, numaidecât se aprinde! Ne-am însuşit și ne-am înrădăcinat adânc în inimă dreptul de a-i judeca pe alţii şi de a-i pedepsi pentru păcatele lor, în loc să ne osândim pe noi înşine. Aici este totul... Dacă omul s-ar vedea pe sine păcătos, simţind toate urmările păcatului, el nu s-ar mai supăra.

Este bine că, de la mânie, aţi trecut cu gândul la moarte. Așa trebuie. Şi să nu ieşiţi cu gândul din mormânt! Rămâneţi acolo cu gândul şi imploraţi-L pe Domnul să vă miluiască!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Învățături și scrisori despre viața creștină, Editura Sophia, București, 2012, p. 140)






Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Ce se intampla atunci cand ne suparam si tinem dusmanie?

Vizualizari: 760

Id: 6555

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.