Ce se intampla cu noi in clipa mortii?
Pe de-o parte, sunt toată durerea (pe care o resimţim în mod legitim) şi tristeţea (pe care o aflăm exprimată astfel, în numele celui răposat, într-unul din troparele Canonului pentru muribunzi, pentru sufletul care întâmpină greutăţi în a se desprinde de trup: „Cât de dureros e să ne despărţim – spune sufletul. Plângeţi, plângeţi, tânguiţi-vă, eu acum mă despart de voi”).
Pe de altă parte, există o certitudine de neclintit, anume că moartea, care pentru noi reprezintă o pierdere şi o despărţire, este de fapt o naştere întru veşnicie, un început, şi nu un sfârşit; că în moarte este o măreţie, o întâlnire sfântă între Dumnezeu şi sufletul viu, care nu-şi poate găsi împlinirea decât în Dumnezeu. Când stăm cu lumânările aprinse la slujbă, proclamăm cu adevărat credinţa noastră în Înviere, dar mărturisim de asemenea înaintea lui Dumnezeu că această persoană a adus cu sine lumină în lume. Fie ca lumina ta astfel să strălucească înaintea oamenilor, încât, văzând faptele tale bune, ei să-L slăvească pe Tatăl tău Care este în Ceruri (Matei 5, 16).
Categoria: Articole
Cautare:
Ce se intampla cu noi in clipa mortii?
Vizualizari: 861
Id: 5948
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.