Sărutărea păcii înseamnă îmbrăcarea fiecăruia și a tuturor în iubirea lui Hristos. A te îmbrăca în iubirea lui Hristos înseamnă a primi harul dumnezeiesc care te face să-ți depășești limitele egoismului și să te asemeni lui Dumnezeu îmbrătișând pe toți în iubire, chiar și pe dușmani. A te îmbrăca în iubirea lui Hristos înseamnă să nu mai vezi în aproapele tău, începând chiar cu cel ce se întâmplă să fie lângă tine în biserică, un străin sau chiar un dușman, ci un frate. Înseamnă să conștientizezi faptul ca Hristos ne unește pe toți în Biserică, ca mădulare ale Trupului Său, prin participare la Sfânta Liturghie. Acest moment liturgic are loc în timpul cântării „Pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh...”, timp în care preoții se închină în fața Sfintei Mese, zicând: „Iubi-Te-voi Doamne, virtutea mea...”(Psalmul 17,1). Sărută apoi, pe rând, Sfântul Disc, Sfântul Potir și Sfânta Masă după care se sărută unii pe alții pe umăr zicând: „Hristos în mijlocul nostru”, iar răspunsul celuilalt: „Este și va fi!”– „Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor!”.
Așadar, sărutarea păcii nu este o sărutare obișnuită, din acelea care-și dau prietenii atunci cînd se întâlnesc pe stradă sau în alte împrejurări. Sărutarea aceasta unește sufletele unele cu altele și îndepărtează din suflete orice vrăjmășie. Este, deci, un semn al unirii sufletelor și al izgonirii oricărei vrăjmășii. Sărutarea păcii este împăcare; de aceea este numită și sfântă.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Ce simbolizeaza „sarutarea pacii”?
Vizualizari: 784
Id: 25772
Imagine:
Share:
Condacul Sfantului Sfintit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Troparul Sfantului Sfintit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Canon de rugaciune catre Sfantul Sfintit Mucenic Ipatie, Episcopul Gangrei
Rugaciunea Sfantului Alexandru din Svir pentru toate zilele
Rugaciune catre Maica Domnului la icoana „Cauta la smerenia noastra”
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.