Ştiţi ce am păţit odată? Am plecat cu un cunoscut de-al meu ca să participăm la Sfânta Liturghie la o mănăstire de la Monodendri, aflată la nouă ore distanţă de Koniţa. Când am intrat în biserică, cunoscutul meu s-a dus la strană ca să cânte, iar eu am intrat în strana din spatele protopsaltului; urmăream de acolo slujba şi psalmodiam încet. La un moment dat a venit o femeie destul de tânără îmbrăcată în negru, s-a aşezat lângă mine şi mă privea continuu. Mă privea şi îşi făcea cruce. Mă privea şi îşi făcea cruce… Începusem să mă tulbur. „Măi, spuneam în sinea mea, ce soi de om o fi şi femeia asta? De ce mă priveşte cu atâta neruşinare tocmai în biserică?”. Eu nici pe surorile mele nu le vedeam când treceau pe lângă mine pe drum. Se duceau apoi şi se plângeau mamei mele: „M-am întâlnit cu Arsenie, spuneau ele, dar nu mi-a vorbit!”. „Bine, îmi spunea mama, te întâlneşti pe drum cu surorile tale şi nu le vorbeşti?”. „Oare eu mă uit să văd dacă cea care trece pe lângă mine este sora mea? I-am spus eu. Avem o mulţime de rude. N-am altă treabă de făcut?”. Vreau să spun că la astfel de extreme ajungeam. Să treacă pe lângă tine sora ta şi să nu-i vorbeşti! În sfârşit…De îndată ce s-a terminat Sfânta Liturghie, femeia aceasta în negru s-a dus şi l-a rugat pe preot să-mi spună să merg acasă la ea, deoarece semănam mult cu fiul ei care fusese ucis în război. Când am ajuns la casa femeii, am văzut fotografia fiului ei. Într-adevăr, semănam de parcă am fi fost fraţi. Sărmana femeie mă privea în biserică şi îşi făcea cruce ca şi cum l-ar fi văzut pe fiul ei. Iar eu îmi spuneam: „De ce mă priveşte femeia asta astfel tocmai în biserică, fără nici o frică de Dumnezeu?”. Însă după aceea ştiţi cât de mult m-am schimbat lăuntric această întâmplare? „Ia te uită, mi-am spus, tu să ai astfel de gânduri cum că cine ştie ce fel de femeie este de nu se ruşinează deloc în biserică…iar ea, sărmana, îşi pierduse copilul şi era îndurerată!”.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești - V - Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, p. 111-112)
Categoria: Articole
Cautare:
Ce soi de om o fi si femeia asta?
Vizualizari: 725
Id: 13490
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.