Antifoanele se cântă alternativ, la cele două străni ale Bisericii. Sunt compuse de către Sfântul Ioan Damaschin ori, după cum spun unii, de către Sfântul Teodor Studitul, pe baza psalmilor 120 şi 134 - care formează catisma 18 și reprezintă ridicarea noastră din păcat, către Ierusalimul ceresc. O altă denumire este „cântarea treptelor”, pentru că se cânta pe treptele de la intrarea templului din Ierusalim, de către două coruri.
Fiecare dintre antifoanele celor opt glasuri este format din tropare sau stihiri scurte, grupate trei câte trei, în trei antifoane, având astfel 12 tropare sau stihiri scurte. Semnificaţia acestei împărţiri este trinitară, referindu-se la cele nouă cete îngereşti care cântă Sfintei Treimi.
Asemenea laudelor ce le aduc îngerii, să cântăm şi noi aceste cântări, pentru a lăuda pe Dumnezeu. În limba greacă ele sunt numite anavatmoi.
Este importantă în mod deosebit slava fiecărui Antifon, căci este o teologie profundă a Duhului Sfânt, Cel ce dăruieşte darul teologiei şi al doxologiei Bisericii.
Categoria: Liturgica
Cautare:
Ce sunt antifoanele Utreniei?
Vizualizari: 1563
Id: 25310
Imagine:
Share:
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Rugaciune catre Sfantul Modest grabnic ajutator pentru animalele bolnave din gospodarie
Rugaciune catre Cuviosul Moise Arapul pentru vindecarea de patima bauturii
Troparul Sfantului Ioan Rusul
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.