www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce usoara este viata duhovniceasca!

Ce usoara este viata duhovniceasca!

Ce uşoară este viaţa duhovnicească! După cum la expoziţie vezi în prima sală gravuri în metal, în a doua sculpturi în lemn, în a treia schiţe, tot astfel şi în viaţa duhovnicească prima virtute o aduce pe cealaltă. Toată truda, toată zdroaba, toate greutăţile, în realitate, sunt o tihnă. Greutatea vieţii monahale este vederea omului lumesc sau trăirea omului egoist.

Care monah adevărat simte greutate? Care luptător simte că lupta duhovnicească e grea? Cine simte că e dureros să te culci pe jos? Nimeni. Pentru că e de parcă am dormi pe puf. Străi­nul însă care nu a încercat acestea va zice: "Grea-i calugaria!" Dar dacă va dormi două-trei zile pe podea, va vedea că-i uşor. La fel e şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea. În esenţă, toate sunt o tihnă, o cămară împărătească de nuntă.

Biserica foloseşte cuvântul "cămara de nuntă", care ex­primă cea mai mare plăcere omenească, pentru a arata plăce­rea luptei duhovniceşti. Gândiţi-vă la scările rulante. Tu stai şi ele te urcă sau te coboară fără nici un efort. Tot aşa e şi în viaţa duhovnicească.

Dumnezeu dă fiecăruia dintre noi situaţii, trăiri, motive pentru a putea înainta. Nimeni, nici chiar unul nepăsător, nu este lipsit de vreo oarecare experienţă a harului dumnezeiesc, de o anumită rugăciune, de ceva lacrimi. Toţi avem câte ceva. Dumnezeu dă chiar şi celor necredincioşi. Le dă atât de multe, încât nu poate mintea omului să-şi imagineze, astfel necredinciosul n-ar purea fi fără de apărare înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu i le dă pe toate, dar el le neagă. Cu atât mai mult avem experienţe noi, care îl iubim pe Dumnezeu, am ieşit din lume pentru Dumnezeu şi unicul nostru scop este Dumnezeu. Pe Dumnezeu L-am pus ca ţintă a căutării noastre. Puţină stră­duinţă dacă depunem, vom înainta în chip minunat!

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Avva Isaia, cuvinte ascetice, Editura Sf. Nectarie, pp. 337-338)

Categoria: Articole

Cautare:

Ce usoara este viata duhovniceasca!

Vizualizari: 915

Id: 22343

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.