www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Ce vesminte poarta preotul la Utrenie?

Ce vesminte poarta preotul la Utrenie?

Prin veșminte liturgice înțelegem îmbrăcămintea specială pe care slujitorii sfintelor altare (diaconii, preoții, episcopii) o folosesc în cadrul săvârșirii slujbelor și serviciilor divine publice ale cultului ortodox.

Veșmintele pe care preotul le îmbracă în timpul săvârșirii slujbelor bisericești sunt, în total, în număr de cinci (stiharul, mânecuțele, epitrahilul, brâul și felonul), fiind însă întrebuințate, în funcție de rânduila tipiconală, la unele slujbe toate, iar la unele mai puține - chiar până la unul singur.  

La Utrenie, înveșmântarea preotului diferă în funcție de importanța zilei fiind, de asemenea, condiționată și de oficierea sau nu a Sfintei Liturghii imediat după aceasta. Astfel, după rânduiala Bisericii, preotul poartă la Utrenie, într-o zi de rând, numai epitrahilul, duminica, când nu urmează Sfânta Liturghie, epitrahilul și felonul (ciește Sfânta Evanghelie), iar în zilele când se oficiază și Sfânta Liturghie îmbracă, în timpul cântării „Dumnezeu este Domnul”, toate veșmintele.

Preotul se poate îmbrăca, la Utrenie, în toate veșmintele, îndată ce a intrat în Biserică, după ce se închină, pentru a putea începe mai repede Proscomidia - însă, nu mai iese afară din Sfântul Altar pentru citirea rugăciunilor și pentru ectenia mare.

Categoria: Liturgica

Cautare:

Ce vesminte poarta preotul la Utrenie?

Vizualizari: 800

Id: 24753

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.