Cea mai mare fericire a omului este sa isi descopere pacatosenia

Cei sporiţi în viaţa călugărească dobândesc o deosebită libertate şi simplitate a inimii, care nu au cum să nu se vădească în legăturile lor cu oamenii. Ei nu plac lumii! Lumea îi socoate trufaşi, precum bagă de seamă, cu mult temei, Sfântul Simeon Noul Teolog. Lumea caută linguşire, iar în ei vede o nefăţărnicie care nu îi este de trebuinţă, întâlnește o dare a sa în vileag pe care o urăşte. Pe când mă aflam într-un oraş mare, a venit acolo, cu treburi mănăstireşti, un stareţ foarte sporit în viaţa duhovnicească, dimpreună cu ucenicul său începător. Oarecare mireni evlavioşi au dorit să îl vadă pe stareţ. Stareţul nu le-a plăcut; le-a plăcut ucenicul, care, intrând în casele oamenilor bogaţi şi de seamă, era izbit de mărirea cea pământească şi făcea tuturor metanii adânci. „Ce smerit este!" - spuneau mirenii cu o mare mulţumire, născută în ei de metaniile aceluia. Stareţul îşi petrecea viaţa plângând pentru păcătoşenia sa; socotea că cea mai mare fericire a omului este să îşi descopere păcătoșenia.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 10-11)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: