Cea mai potrivita comparatie a valorii sufletului este cu insasi viata omului

Pentru răscumpărarea noastră, Mântuitorul Îşi oferă, de bunăvoie, cinstea şi onoarea, socotit fiind împreună cu cei fără de lege, fiind scuipat, lovit, purtat dintr-un loc în altul, pentru a fi judecat. Îşi oferă Trupul să fie batjocorit, sfâşiat, acoperit de răni, dându-şi ultimul strop de sânge. Atât a costat răscumpărarea sufletului nostru, răscumpărarea plătită de Însuşi Dumnezeu. Aceasta este deci valoarea unui suflet!

Cea mai potrivită comparaţie a valorii sufletului este cu însăşi viaţa omului, căci bunurile lumii fără viaţă nu au nici o valoare. De aceea, Sfânta Evanghelie numeşte uneori sufletul şi viaţă: “Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa” (Marcu 8, 35). Ne punem întrebarea: De ce îl numeşte Sfânta Scriptură pe om, în multe locuri, “suflet”? Răspunsul este pentru valoarea cea mare ce o are sufletul faţă de trup. Dar nici sufletul nu se cheamă om fără trup, nici trupul nu se cheamă om fără suflet. Mântuitorul, cu preţul vieţii Sale, ne-a răscumpărat din robia diavolului, în care căzuse omenirea. Iisus Hristos s-a pogorât la noi lăsând cerul, născându-Se într-un adăpost pentru vite (loc în care nici unul dintre noi nu ne-am născut), trăind într-o nespus de mare sărăcie, încât a putut zice: “Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi. Fiul Omului, însă, nu are unde să-Şi plece capul” (Matei 8, 20). Şi cât ne temem noi de sărăcie!

(Arhim. Serafim Man, Crâmpeie de propovăduire din amvonul Rohiei, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, 1996, p. 22)

Categoria: Articole

Cautare: