Ceea ce fac Eu tu nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. (loan 13,7)
Aceste cuvinte sunt mereu valabile. Pentru a le înţelege sensul avem nevoie de o credinţă puternică şi de o aşteptare răbdătoare. Uneori avem impresia că viaţa noastră nu este decât un lung şir de necazuri şi încercări. Să ne amintim atunci că Domnul îşi urmăreşte propriile Sale scopuri şi intenţii în privinţa aceasta, că „direcţionează” evenimentele potrivit planului Său, iară să înceteze a ne purta de grijă. La El totul apare în armonie, acolo unde noi vedem învălmăşeală şi dezordine. De aceea, să nu ne tulburăm. Credinţa este asemenea zorilor; când se ivesc zorile, înseamnă că ziua este aproape. Uneori nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine, stăm pe marginea prăpastiei şi n-avem curaj să privim în jos. Când nu ne vom mai putea ruga, vom suspina către Domnul. Când şi suspinele noastre vor amuţi, vom rămâne în aşteptare. Ferice de cel ce aşteaptă cu răbdare izbăvire de la Dumnezeu. Lumea întreagă se află în zbucium, ca şi inima noastră. Dar, dacă ne vom sprijini pe credinţă, vom birui lumea. Domnul vrea să ne spele picioarele, aşa cum ar fi vrut să i le spele şi lui Petru, dar el nu înţelegea de ce voia să facă aceasta. Să ne lăsăm în voia Lui, fiindcă dacă nu ne va spăla picioarele, nu ne vom face părtaşi Lui. Nebănuite sunt căile Sale, nepătrunse gesturile Sale, dar atunci când vom ajunge la capătul drumului, le vom înţelege; vom vedea că în toate stă un singur bine şi o singură iubire. Curaj, continuaţi-vă drumul! Adevărul nu stă în cele văzute, ci în cele nevăzute. Lumina lui Hristos care luminează cele nevăzute să vă lumineze şi să vă aducă linişte!
(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 366)
Categoria: Articole
Cautare:
Ceea ce fac Eu tu nu stii acum, dar vei intelege dupa aceasta
Vizualizari: 699
Id: 23248
Imagine:
Share:
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.