www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele, a lipsei, ce trebuie sa faca?

Cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele, a lipsei, ce trebuie sa faca?

- Cei ce postesc de nevoie au vreo plată? Dar cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele a lipsei, ce trebuie să facă?

- Cei care postesc de nevoie, dacă vor mulţumi lui Dumnezeu pentru aceasta şi nu vor cârti înaintea Lui, vor avea plată pentru răbdarea lor, întrucât este scis: În lupta aceasta grea aveţi nevoie de multă răbdare (I Tim. 6, 11). Şi iarăşi: Întru răbdarea voastă veţi dobândi sufletele voastre şi cine va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 10, 22; 24, 13; Marcu 13, 13).

Cei care nu pot posti din cauza bolii sunt dezlegaţi de Sfintele Canoane să mănânce unele mâncăruri de dulce de care au nevoie (Canoanele 8 şi 10 ale Sfântului Timotei al Alexandriei; canonul 69 Apostolic etc.). Pentru cei care nu pot posti din cauza muncilor grele, nu am găsit în canoane dezlegarea postului pentru ei, doar de vor fi ostaşi sau deţinuţi. Aceştia, prin căinţă şi alte fapte bune, vor completa datoria postului trupesc. Despre această dezlegare, cel mai bine se cuvine a întreba pe episcopul locului şi pe preotul respectiv care, de la caz la caz, pot rândui alte fapte bune în locul postului.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 4, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 79-80)

Categoria: Articole

Cautare:

Cei care nu pot posti din cauza bolii, a muncilor grele, a lipsei, ce trebuie sa faca?

Vizualizari: 755

Id: 11965

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.