Cel ce arata gandurile sale, indata se tamaduieste
Zis-a un stareţ: „De te supără pe tine gândurile spurcate, nu le ascunde pe ele, ci spune-le pe ele îndată duhovnicescului tău părinte şi le vădeşte; că atâta vreme cât omul va ascunde gândurile sale, pe atâta se vor înmulţi şi vor lua putere.
Că precum şarpele, dacă iese din culcuşul său, fuge îndată, tot aşa şi gândul cel viclean, arătat fiind, îndată piere; şi precum viermele în lemn, aşa gândul cel rău strică inima. Cel ce arată gândurile sale, îndată se tămăduieşte, iar cel ce le ascunde, cu mândria boleşte”.
(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 102)
Categoria: Articole
Cautare:
Cel ce arata gandurile sale, indata se tamaduieste
Vizualizari: 674
Id: 14953
Imagine:

Share:
Articolele urmatoare
Dumnezeu aici si pretutindenea Dumnezeu!
Dumnezeu iubeste pe cel ce da cu bucurie
Dormitul din destul atata simturile trupesti, iar privegherea cu masura naste strapungerea inimii
Pocainta, data noua prin mila lui Dumnezeu, este medicament sufletesc
Sa multumiti pentru toate cate v-a dat Dumnezeu!
Este vindecare si mantuire pentru cel mandru si iute din fire?

Cele mai vizualizate articole din categorie
Cand, cum si in ce perioada se poate consuma Aghiasma Mare?
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Categorii principale
Acasă
Text
Video Software
Căutare avansată
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
Ne găsiți pe:
E-mail:
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

Sfinții zilei
|
Calendar
Căutare
Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.