Cel ce intra in obste

Multă osteneală îndură, la început, cel ce intră în obşte, până se lasă de obiceiurile lumeşti şi până alungă din mintea lui lucrurile învăţate şi scrise în viaţa de dinainte. Când ajunge la limanul negrijirii şi iubirii lui Dumnezeu, el pare scăpat din furtuna şi marea grijilor şi tulburărilor lumeşti. Dar mai multă trudă şi grijă are acela care, după încercarea acestui fel de viaţă şi după izbăvirea de grijile şi faptele trecătoare ale lumii, caută să rămână neclintit şi fără pagubă sufletească. Pentu că ne ispitesc gândurile, necontenit, gânduri care vin sau singure sau sunt aduse de corsarii diavoli, care vor şi se străduiesc în toate felurile să înece în marea grijilor lumeşti corabia sufletelor noastre, nesuferind s-o vadă încărcată cu bunătăţi, însă, de vom lua seama la vântul subţire care tulbură smerenia noastră şi caută să ne arunce în mândrie, de vom asculta de povăţuitorul nostru şi nu vom umbla după voia noastră, atunci în chip sigur ajungem la limanul împărăţiei cerurilor.

Să căutăm, deci, fraţilor, să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, trudindu-ne mereu în fapte bune şi de laudă, îndeletnicindu-ne fiecare, cu râvnă, cu lucrul mâinilor, fie că eşti scriitor, fie că eşti plugar, zidar, lemnar, chelar, bucătar, trapezar, sau te-ai învrednicit de altă ascultare în mănăstire. Şi ferice de aceia care se silesc, cu răbdare, la supunere şi nu se socotesc cap între fraţi, nici nu pierd ceasul şi ziua în zadar, în vorbe deşarte, în pricini sau în iscodiri...

(Sfântul Teodor Studitul, Cuvântări duhovnicești, Editura Arhiepicopiei Alba Iulia 1994, p.30)

Sursa: Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: