Cel ce privegheaza pentru sufletul sau nu trebuie sa se preocupe cu lucrarile altora

Cel ce priveghează pentru sufletul său, după învăţătura Apostolului Pavel, ia toate armele lui Dumnezeu, ca să poată sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13). Cu armele acestea şi cu conlucrarea harului dumnezeiesc se apără de atacurile văzute şi-i biruie pe vrăjmaşii nevăzuţi.

Cel ce păşeşte pe drumul acesta al privegherii duhovniceşti nu trebuie să dea atenţie discuţiilor lumeşti, pentru că acestea pot umple mintea cu cugete îndelungi şi deşarte. Cel ce păşeşte pe drumul acesta nu trebuie să se preocupe cu lucrările altora, nici să se gândească şi să discute despre ele, cum spune psalmul: Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti (Psalm 16, 4). Dimpotrivă, trebuie să se roage la Domnul: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine fereşte pe robul Tău (Psalm 18, 13-14).

Pentru a păstra trezvia, trebuie să te izolezi în tine, după cuvântul Domnului: Pe nimeni să nu salutaţi pe cale (Luca 10, 4). Adică nu e nevoie să vorbeşti, fără doar dacă te urmează cineva ca să audă ceva de folos.

Când te întâlneşti cu bătrâni sau fraţi, să-i cinsteşti făcând plecăciune şi având ochii închişi.

(Un serafim printre oameni Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumeniţa, 2005, pp. 322-323)

Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare: