Tineretul de astăzi, asupra cărui punct ar trebui să-şi concentreze eforturile, pentru a duce o viaţă creştină autentică în lumea culturală în care trăieşte, faţă de obligaţiile sale profesionale, familiale etc.?
Doctrine politice din cele mai extremiste, oameni de cultură din răsărit şi apus, toată lumea este de acord că societatea de astăzi are nevoie de oameni noi, deosebiţi de cei de până acum. Iar oamenii caută „omul nou” ‒ ca odinioară Diogen cu felinarul ‒, prin pieţele materialismului, yogismului şi ale altor esoterisme, uitând că Mântuitorul Hristos ne-a spus-o de 2000 de ani: omul cel nou nu se naşte „fără numai din apă şi din Duh” (Ioan 3, 5), adică prin Sfintele Taine ale Bisericii, singurul loc de naştere al omului celui nou.
Tineretul creştin, care în chip firesc aspiră la realizarea omului nou, trebuie deci să stea necontenit sub îndrumarea Bisericii, să-şi facă o concepţie de viaţă creştină corectă, după care să-şi îndrepte fără greş viaţa sa familială şi profesională. Orice profesiune ar avea, el trebuie să fie, înainte de orice, creştin: student creştin, savant creştin, poet creştin, negustor creştin, muncitor creştin etc.
El trebuie să mai ştie că acea cultură pe care i-o dă societatea de astăzi este materialistă şi atee, păcătoasă şi bolnavă. Ea trebuie însănătoşită şi creştinată, pentru a fi utilă vieţii creştine. Nu mai departe, acest cult al plăcerii, goana după averi şi bani – sau, după expresia Sfântului Maxim Mărturisitorul, „căutarea plăcerii şi fuga de durere” –, care caracterizează lumea de astăzi, toate acestea constituie un adevărat cult păgân, la antipodul vieţii creştine; nu numai că nu naşte un om nou, ci îl coboară sub nivelul vieţii animalice. Viaţa creştină, dimpotrivă, este luptă bărbătească cu răul şi păcatul, tărie sufletească în faţa greutăţilor vieţii. Ne-a spus-o dinainte Însuşi Mântuitorul că „în lume vom avea necazuri” (Ioan 16, 33) şi „cu multe suferinţe se intră în Împărăţia lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 14, 22).
Este o mare binecuvântare a lui Dumnezeu să fii creştin ortodox!
(Ieromonah Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 61-62)
Categoria: Articole
Cautare:
Cel mai nou dintre oamenii noi
Vizualizari: 748
Id: 4973
Imagine:
Share:
Care este postul omului care-I place Domnului?
Lupta cu noi insine pentru Imparatia lui Dumnezeu ‒ adevarata semnificatie a Postului
Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul (I)
Postul ne face mai frumosi pe dinafara, mai sanatosi pe dinauntru
Diferenta intre dragostea psihologica si cea duhovniceasca
„Vesnica pomenire!”
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Ce urăm de zilele sfinților?
L-am rugat pe Dumnezeu
Semnificatia zilelor din Saptamana Mare - Pr Teofil Paraian
Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.