Cel smerit nu iscodeste, nu condamna, ci doar iubeste!

Acum voi vorbi despre smerenie. O, fericită smerenie! Tu eşti dumnezeiască, fiindcă ai plecat Cerurile, şi te-ai întrupat în omenire, şi ai pironit de Cruce păcatul întregii lumi. Sufletul meu se cutremură - cum aş putea să spun ceva despre măreţia ta?

Iată ce spun despre smerenie Sfinţii Părinţi cei înţelepţiţi de Dumnezeu: din smerenie vin blândeţea, bunăvoinţa, liniştea, milostivirea, purtarea lină, supunerea. Cel smerit nu iscodeşte lucrurile de nepătruns, pe când cel mândru vrea să cerceteze adâncul judecăţilor lui Dumnezeu. Cel smerit nu se laudă cu înzestrările sale fireşti şi nutreşte dezgust faţă de laudele omeneşti. Dacă cineva stropeşte cu păcură, omul îmbrăcat în haine de mătase se fereşte, ca să nu fie murdărită îmbrăcămintea lui scumpă: şi cel smerit fuge de slava de la oameni. Însuşirea smereniei este de a vedea la sine păcatele, iar la ceilalţi - însuşirile bune. Însuşirea trufiei este de a vedea la sine doar lucruri bune, iar la ceilalţi - doar lucruri rele.

Iată încă o trăsătură a smereniei: ea este simplă, deschisă şi firească. Iar ce este smerenia şi cum se naşte ea în suflet, nimeni nu poate lămuri prin cuvinte dacă omul nu va afla singur, din experiență. Numai din vorbe nu poate să înveţe. (Schiigumenul Ioan Alexeev)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 84-85)

Categoria: Articole

Cautare: