Deci cea dintâi treaptă a mândriei este, când ai oarecare dintr-acestea (bunătăți duhovnicești), și nu recunoști că sunt de la Dumnezeu, și socotești că le ai de la tine însuți.
A doua este, când recunoști că le ai de la Dumnezeu, însă nu că le ai în dar, ci pentru că ți se cuvin și ești vrednic să le ai.
A treia este, când gândești că ai, niște bunătăți pe care nu le ai.
A patra este, când defaimi pe ceilalți și poftești să te cinstească ca un mai vrednic decât ei.
A cincea și cea din urmă treaptă este, când defaimi Sfintele legi și nu te supui lor după cum Sfinții Părinți au legiut, astfel: postul și orice altă predanie bisericească.
(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 50)
Categoria: Articole
Cautare:
Cele 5 trepte ale mandriei
Vizualizari: 803
Id: 18030
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.