Să nu ne înverşunăm a ajunge la o stare, să zicem morală, perfectă, ci să căutăm, prin rugăciune, ca Dumnezeu însuşi să întemeieze în noi această viaţă, pe care El însuşi o revelează şi care nu este doar o moralitate, o problemă de ordin social, ci este viaţa lui Dumnezeu.
Împlinirea poruncilor lui Hristos este un lucru aproape cu neputinţă omului singur. Cînd vin tineri la mine şi-mi spun: Este aşa de greu să mă rog, să mă schimb, le răspund: Nu-i greu deloc; este cu neputinţă!. Dar, ca să înţelegi, suflete, de ce-ţi este aşa de greu, trebuie să ştii că ceea ce încerci este cu neputinţă pentru tine însuţi şi de aceea te întrebi: cum o să ajung vreodată la asta? Soluţia este rugăciunea, iar cînd Domnul a zis că „cele cu neputinţă omului sînt cu putinţă lui Dumnezeu" a spus-o ca o făgăduinţă; cred că putem să luăm cu încredere o astfel de făgăduinţă şi să căutăm ca Domnul să facă în sufletele noastre ceea ce este cu neputinţă omului.
(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 50-51)
Categoria: Articole
Cautare:
Cele cu neputinta omului sunt cu putinta lui Dumnezeu
Vizualizari: 895
Id: 14271
Imagine:

Share:
Ce înseamnă literele IC XC / NI KA ?
„Vesnica pomenire!”
Reguli pentru crestinii care merg duminica la Biserica
Cum trebuie sa se incheie fiecare rugaciune crestina?
Pietism, zelotism, intelectualism, hipercriticism
Usa pocaintei
Puterea celor 40 de liturghii si parastase
L-am rugat pe Dumnezeu
Ce urăm de zilele sfinților?

Text
-
Calendar ortodox
Cântări și pricesne
Cărți epub
Cărți epub rusă
Cărți online
Cărți pdf
Evanghelii duminicale
Articole
Rugăciuni
Slujbe și rânduieli
Versuri colinde
Viețile Sfinților
-
Predici
Părinți duhovnicești
Rugăciuni
Cântări bisericești
Slujbe
Cărți
Colinde
Radiouri online
Arhivă emisiuni radio
Video Software
Căutare avansată
webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @)
Facebook:
facebook.com/
resurseortodoxero
Youtube: youtube.com/@resurse-ortodoxe

|