www.resurse-ortodoxe.ro - Predici, rugăciuni, filme, cărți, conferințe ortodoxe

Celor smeriti, Dumnezeu le da har

Celor smeriti, Dumnezeu le da har

Ai dobândit multe virtuţi? Toate acestea sunt zadarnice dacă nu eşti un om smerit. Orice izbândă este fără valoare dacă nu este însoţită de smerenie.

Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu l-a făcut pe om din trup şi suflet, adică dintr-un element material şi unul duhovnicesc, este acesta: atunci când este stăpânit de mândrie, omul să se smerească prin neputinţa şi lipsa de valoare a trupului său, iar atunci când îi vin în minte gânduri de înjosire a firii sale omeneşti, să prindă curaj, gândindu-se la valoarea sufletului său nemuritor. Aşadar, dacă vrei să înfăptuieşti lucruri mari, să nu le socoteşti mari şi nici să nu ceri răsplată pentru ele. Mereu să mărturiseşti că toate s-au făcut prin harul lui Dumnezeu.

În felul acesta, adică prin faptele tale, prin recunoştinţa de care dai dovadă, dar şi prin smerenie şi cumpătare, Îl faci pe Domnul datornicul tău şi, în acelaşi timp, câştigi dragostea şi bunăvoinţa oamenilor, pentru că nimeni nu este mai iubit între oameni decât cel smerit. Însă smerenia ta trebuie să fie sinceră şi bogată, nu mincinoasă şi părelnică. Trebuie să fie statornică şi să se manifeste faţă de toţi oamenii, fie că sunt prieteni sau duşmani, oameni mari sau neînsemnaţi. Asemenea, smerenia nu trebuie să fie nu numai în purtarea ta, ci mai ales în inimă.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, traducere de Cristian Spătărelu şi Daniela Filioreanu, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 211)







Articolul apare online prin efortul editorilor site-ului doxologia.ro.

Categoria: Articole

Cautare:

Celor smeriti, Dumnezeu le da har

Vizualizari: 832

Id: 11270

Imagine:

Share:

Iisus-Hristos
Sfinții zilei
Căutare

2. Căutare rapidă - cuvânt:

Știri ortodoxe
Recomandări:
noutati-ortodoxe.ro - Știri și informații din viața bisericii ortodoxe, evenimente religioase, conferințe, apariții editoriale.
maicadomnului.ro - Preacinstire pentru Maica Domnului - Prea Curata Fecioara Maria.